S-a frânt prietenia ruso-kazahă! Se caută noi rute pentru petrol şi gaze. Un nou port la Marea Neagră, în Georgia

28 Dec. 2022, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Dec. 2022, 15:53 // Actual //  bani.md

Kazahstanul va căuta în anul 2023 să-şi diversifice rutele de export pentru petrolul şi gazul său şi să dea în exploatare noi zăcăminte, a anunţat miercuri preşedintele KazMunaigAZ, compania petrolieră naţională kazahă, Magzum Mirozagaliev.

”Ţinând cont de factorii externi şi de provocările geopolitice, compania lucrează la crearea unor noi rute de export pentru petrolul kazah”, a declarat Mirozagaliev acestei agenţii de presă, scrie AFP, citat de  Agerpres.

KazMunaigAZ, a adăugat el, şi-a planificat pentru anul viitor să extragă circa 23 de milioane de tone de petrol şi 9,6 miliarde de metri cubi de gaz natural. De asemenea, pentru asigurarea unui nivel stabil al extracţiei în următorii zece ani, această societate intenţionează să dea în exploatare în 2023 două proiecte la Marea Caspică (Zhenis şi Abai) şi alte trei proiecte de extracţie terestră (Turgai Paleozoi, Karaton Podsolevoi şi Taisogan).

La rândul ei, Georgia a anunţat că în 2023 va lansa proiectul de construcţie al portului Anaklia, ce ar urma să devină portul la Marea Neagră cu apele cele mai adânci şi o infrastructură cheie pentru tranzitul mărfurilor între Asia şi Europa.

Potrivit guvernului de la Tbilisi, viitorul port din nord-vestul Georgiei va putea primi nave de mare tonaj şi autorităţile georgiene estimează că acesta va fi tranzitat de mărfuri ce vor însuma circa 100 de milioane de tone anual.

”Portul va fi construit cu participaţia statului (georgian), căruia îi vor reveni 51% din acţiuni”, iar celelalte 49% din acţiunile proiectului vor fi adjudecate prin licitaţie internaţională, a precizat premierul georgian Irakli Garibaşvili. Valoarea totală a proiectului va fi de circa 2,5 miliarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.