BANI.MD la Fabricat în Moldova! Interviu cu Camera de Comerț și Industrie Moldo-Italiană

01 Feb. 2023, 16:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
01 Feb. 2023, 16:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Echipa Bani.md, parte a grupului de presă Realitatea, participă astăzi la expoziția națională „Fabricat în Moldova”, ediția XX, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM).

La expoziție participă peste 300 de companii care își prezintă produsele și serviciile. Fiți cu ochii pe noi! BANI.MD va discuta cu agenții economici prezenți la eveniment și va împărtăși informații utile cu cititorii.

În continuare vă invităm să urmăriți interviul cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldo-Italiene.

Scopul expoziției „Fabricat în Moldova” este de a  susține producătorii autohtoni, de a promova produsele competitive pe piața internă și externă, atrage investiții și de a intensifica dialogul public-privat.

Expoziția se va desfășura în perioada 1-5 februarie curent în incinta Centrului Expozițional „Moldexpo”. Pe perioada desfășurării evenimentului, cu suportul Primăriei Chișinău, va fi asigurat transport gratuit de la stația Grădina Publică „Ștefan Cel Mare Și Sfânt” către centrul expozițional.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.