Grecia lasă la o parte rivalitatea seculară cu Turcia și trimite salvatori, doctori, ingineri, mii de corturi și pături

10 Feb. 2023, 08:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Feb. 2023, 08:04 // Actual //  bani.md

Grecia a trimis mii de corturi, paturi şi pături în Turcia pentru a ajuta sutele de mii de oameni lăsaţi fără acoperiş deasupra capului de cutremurele devastatoare din această săptămână, într-un act de solidaritate cu un stat vecin care este aliat în cadrul NATO dar şi un rival istoric, relatează Reuters.

Grecia intenţionează să furnizeze în total 80 de tone de ajutor reprezentând pături, paturi, corturi şi provizii medicale, a anunţat Ministerul Protecţiei Civile. Zboruri comerciale care transportau cutii cu ajutoare au aterizat joi pe aeroportul turc din Adana, operaţiunea urmând să se încheie vineri.
„Am adus medicamente, provizii medicale şi elemente esenţiale pentru a alina puţin suferinţa persoanelor afectate de cutremur”, a declarat ministrul grec al protecţiei civile, Christos Stylianides, care a făcut deplasarea la Adana. „Este momentul să ne arătăm umanitatea”, a adăugat el.

Cutremurele care au lovit Turcia şi Siria luni au provocat moartea a mii de persoane, au doborât la pământ porţiuni întregi din oraşe şi au lăsat sute de mii de oameni fără locuinţe în miezul iernii.

Grecia şi Turcia sunt în dispută de decenii din cauza mai multor chestiuni, de la drepturile teritoriale în Marea Egee, până la divizarea Ciprului şi migraţie, iar tensiunile au luat recent amploare.

Prim-ministru grec Kyriakos Mitsotakis l-a sunat luni pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a-i transmite condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti.

La sosirea joi la summitul UE, Mitsotakis a spus că Grecia va fi în prim-planul unei iniţiative UE de a găzdui o conferinţă de donatorilor la Bruxelles care să asigure fonduri suplimentare pentru reconstrucţia zonelor devastate de cutremure.

Pe lângă ajutoarele trimite, 36 de salvatori greci cu câini de căutare, doctori şi ingineri se află deja în Turcia. Potrivit autorităţilor greceşti, echipele elene au scos de sub dărâmături cinci oameni în oraşul Hatay.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.