To be, or not to be! Neutralitatea Moldovei nu mai e bună de nimic. Cum vrea Chișinăul să doboare rachetele lui Putin

Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a cerut sisteme de apărare antiaeriană NATO. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei sesiuni de discuții la Conferința de Securitate de la Munchen, la care a participat și secretarul general al Alianței nord-atlantice, Jens Stoltenberg. „Este clar că neutralitatea nu ne poate apăra”, a spus Maia Sandu.

„Cea mai mare problemă pe care o avem acum este necesitatea unui sistem de supraveghere și apărare antiaeriană. Acest lucru este necesar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga regiune. Așadar, dorim ca partenerii noștri să ia în considerare acest tip de asistență de care avem nevoie urgent”, a declarat preşedinta Republicii Moldova la Munchen, în prezența secretarului general NATO, Jens Stoltenberg.

„Când ne uităm la ceea ce face Rusia în Ucraina, este limpede că neutralitatea nu ne poate apăra. Neutralitatea te poate apăra doar atunci când celelalte state o respectă”, a mai spus Maia Sandu. Ea a făcut această remarcă în urma unei întrebări venite din partea unui parlamentar ucrainean.

„Una dintre retoricele propagandei ruse este că neutralitatea înseamnă că țara nu trebui să-și întărească sectorul de apărare, ceea ce nu are niciun sens. Nu se pune problema schimbarea neutralității, dar, cu siguranță, Republica Moldova ar trebui ajutată să-și consolideze sectorul de apărare şi să fie parte din noua arhitectură europeană de securitate.”

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#NATO #rachete #Maia Sandu

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Omul de afaceri Vasile Tofan, considerat un apropiat al partidului de guvernământ PAS, susține că Republica Moldova ar trebui să renunțe complet la raioane, pe care le consideră „inutile și anacronice”, în contextul în care tot mai multe competențe sunt transferate la nivel central.

Într-o analiză publică, Tofan afirmă că există „un consens aproape universal” privind depășirea modelului actual, mai ales după ce domenii-cheie precum asistența socială și medicina au fost centralizate, iar educația urmează același traseu. În aceste condiții, el se întreabă de ce autoritățile discută reducerea numărului de raioane de la 32 la circa 10, și nu eliminarea completă a acestui nivel administrativ.

Potrivit lui, Moldova este o excepție printre statele mici europene, unde structura administrativă include, de regulă, doar două niveluri central și local. El invocă exemple precum Lituania, Letonia, Estonia sau Irlanda, dar și state candidate la UE precum Albania și Muntenegru, care nu au un nivel regional ales.

Singurul argument real pentru menținerea raioanelor ar fi coordonarea proiectelor de infrastructură și accesarea fondurilor europene, însă Tofan susține că aceste funcții pot fi preluate de agenții regionale coordonate central, după modelul statelor baltice. În acest context, el compară rata de absorbție a fondurilor europene: Letonia ar avea circa 85% pentru perioada 2021–2027, în timp ce România ar fi la aproximativ 16%.

Tofan avertizează și asupra presiunii bugetare tot mai mari, menționând că 31% dintre angajații din Moldova sunt bugetari un nivel peste cel al unor state mult mai dezvoltate. În același timp, raportul dintre angajați și pensionari a ajuns la 1,1 la 1, „cea mai mică rată din Europa”, ceea ce ar împinge țara spre un posibil colaps bugetar.

În opinia sa, existența unui nivel administrativ intermediar ales generează birocrație, tensiuni politice și decizii lente, un „lux” pe care Moldova nu și-l mai permite în actualul context demografic și economic.

Ca alternativă, omul de afaceri propune municipalizarea în jurul centrelor raionale existente, prin comasarea satelor și transformarea acestora în poli regionali de dezvoltare. Modelul propus ar presupune un guvern central mai suplu și aproximativ 40 de municipalități puternice, inspirat din „formula baltică”.

În același timp, Tofan critică actuala abordare a autorităților, pe care o consideră prea timidă și concentrată pe aspecte „semantice”, precum denumirea noilor regiuni, în locul unor reforme structurale profunde.