Omagiu femeilor antreprenoare// Cunoaște-o pe Ecaterina Lica, fondatoarea unui salon de frumusețe și medicină estetică

08 Mart. 2023, 05:45
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
08 Mart. 2023, 05:45 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Ziua Internațională a Femeii este un moment perfect pentru a reflecta asupra contribuțiilor femeilor antreprenoare și provocărilor cu care se confruntă în lumea afacerilor. Există multe femei care inspiră și au avut curajul să lanseze afaceri inovative și înfloritoare, deschizând calea următoarei generații de antreprenori. Una dintre ele este și Ecaterina Lica, fondatoarea salonului de frumusețe și clinicii estetice „Doctor Lica”.

Fiind pasionată de domeniul cosmetologiei estetice, imediat după absolvirea Universității de Medicină s-a angajat într-o clinică de dermatologie estetică, iar atunci când s-a ivit posibilitatea de a lansa propria afacere a profitat de această oportunitate.

Află mai multe despre antreprenoarea Ecaterina Lica în INTERVIU.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Iun. 2026, 15:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Iun. 2026, 15:54 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova nu își poate permite să majoreze salariile și cheltuielile publice fără o bază fiscală solidă și fără o colectare mai eficientă a impozitelor, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Oficialul a susținut că dezvoltarea economică și nivelul de trai nu preced plata impozitelor, ci sunt rezultatul unui sistem fiscal funcțional și al investițiilor publice finanțate din veniturile colectate de stat.

„Statele nu au ajuns bogate și după asta au început să plătească impozite. Statele au învățat să colecteze impozite, să investească în infrastructură, educație și servicii publice, iar astfel s-au dezvoltat. Suntem la coda Europei la colectarea impozitelor și la nivelul statelor din Africa”, a declarat Gavriliță.

Ministrul a afirmat că Republica Moldova se confruntă în continuare cu un deficit bugetar mare, acumulat pe fondul unor perioade dificile din ultimii ani, când sprijinul acordat populației a crescut mai rapid decât economia.

Potrivit acestuia, majorările salariale nu pot fi susținute prin împrumuturi permanente.

„Pe datorie salarii nu putem să creștem. Asta înseamnă să transferăm povara pe umerii copiilor noștri. Nu putem continua să majorăm salariile fără să avem acoperire financiară”, a subliniat ministrul.

Andrian Gavriliță a apărat necesitatea eliminării unor facilități și scutiri fiscale. El a argumentat că veniturile suplimentare sunt necesare pentru finanțarea investițiilor și a cheltuielilor sociale.

În același timp, oficialul a susținut că cele mai mari pierderi fiscale nu provin de la persoanele cu venituri mici, ci din zonele unde există capacitate de plată, dar statul nu reușește să colecteze eficient impozitele.

„Cele mai mari ratări și pierderi nu vin de la oamenii săraci, care au un coș mic de consum. Se întâmplă acolo unde există capacitate de plată, însă statul nici măcar nu încearcă suficient să colecteze”, a declarat ministrul.

Ministerul Finanțelor a propus spre consultare politica fiscală pentru anul 2027. Printre principalele prevederi ale documentului se numără uniformizarea TVA la 20%, instituirea unei cote unice de contribuții de asigurări sociale (CNAS) de 21% pentru majoritatea salariaților din sectoarele public și privat,  profitul distribuit ar putea fi impozitat cu 15%, iar impozitul pe bunurile imobile și impozitul funciar, acestea urmând să fie stabilite între 0,1% și 1%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!