Aliații și partenerii Americii sunt extrem de importanți pentru politica externă a Statelor Unite, așa cum demonstrează modul în care Washingtonul a răspuns la invazia Rusiei din Ucraina. Administrația americană are semnate alianțe militare cu 51 de țări, inclusiv cu cei 29 de membri NATO.
Profesorul Paul Poast de la Universitatea din Chicago a explicat care este diferența dintre aliații Statelor Unite și partenerii acestora, în contextul actual al războiului din Ucraina, potrivit Global Affairs.
Deși termenii de aliați și parteneri sunt adesea folosiți interschimbabil de politicieni și presă, ei nu sunt la fel. O alianță se referă în mod oficial la un tratat de apărare între țări, precum Statele Unite și țările NATO, cum ar fi Marea Britanie, Germania, Franța, România și celelalte state, menit să descurajeze atacurile celorlalți. Un atac asupra unui aliat din tratat poate fi considerat un atac asupra propriului pământ, arată profesorul.
Împreună, se construiește o coaliție foarte puternică împotriva terorii, iar NATO este piatra de temelie a acelei coaliții. SUA au alianțe formale cu 51 de țări, inclusiv ceilalți 29 de aliați NATO.
NATO a fost formată la începutul Războiului Rece pentru a descuraja atacurile și pentru a apăra țările vest-europene de Uniunea Sovietică. Astăzi, servește aceluiași scop împotriva Rusiei.
Tratatele nu dictează exact cum ar veni sprijinul SUA în apărarea unui aliat. Răspunsul nostru depinde de contextul în care este invocat un tratat. Dar alianțele sunt eficiente doar dacă potențialii agresori cred că SUA își vor respecta angajamentele. Dacă SUA nu ar reuși, și-ar pierde credibilitatea, afirmă Paul Poast.
Alianțele oferă multe beneficii, dar pot fi și riscante. Dacă formăm o alianță cu o țară care are dispute teritoriale, atunci acel aliat se poate simți încurajat să acționeze mai agresiv, ceea ce poate să nu fie în interesul Americii.
Parteneriatele se pot baza, de asemenea, pe interese de securitate comune, dar diferă de alianțe prin faptul că nu există un angajament formal de apărare reciprocă. Angajamentele americane față de parteneri sunt mai ambigue și, prin urmare, mai ușor de schimbat. Unele parteneriate ale SUA implică împărtășirea informațiilor și a ajutorului militar, pe care îl oferim, deoarece această asistență poate susține în cele din urmă interesele noastre de securitate.
Utilitatea parteneriatelor SUA poate varia, la fel și justificările. Luați parteneriatul SUA cu Arabia Saudită. Scopul principal este menținerea prețului petrolului stabil. Cu toate acestea, Arabia Saudită nu și-a folosit influența pentru a face acest lucru. În cadrul acestui parteneriat, angajamentele celor două țări sunt ambigue.
Mulți din Congres îndeamnă administrația să pună capăt relației cu Arabia Saudită din acest motiv. Președintele are autoritatea de a face acest lucru dacă alege. Atât parteneriatele, cât și alianțele joacă un rol semnificativ în problemele care domină titlurile de astăzi. Înțelegerea a ceea ce înseamnă acele relații ne ajută să înțelegem ce ar putea însemna evenimentele pentru noi.
Ucraina are un parteneriat strategic încheiat cu Statele Unite în septembrie 2021. Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic este, în acelaşi timp, un document puternic de sprijin politic pentru Ucraina, ca stat ce asigură graniţele Europei democratice. Un plan de reforme extins şi comprehensiv şi, totodată, o listă de reforme neterminate şi condiţionalităţi care conţin suma nemulţumirii SUA şi a Europei în perspectiva transformării ireversibile a Ucrainei într-un stat democratic.
Și Republica Moldova a încheiat un parteneriat, în februarie 1992, cu Statele Unite, un acord între cele două guverne. De atunci, în ultimii 30 de ani, Statele Unite au investit peste 1,5 miliarde de dolari în Republica Moldova – în toate domeniile, de la drumuri și infrastructură până la agricultură și mediul academic. Mii de vieți ale cetățenilor Moldovei au fost îmbunătățite prin aceste proiecte.
Însă cele două țări, Ucraina și Moldova, nu sunt în categoria aliaților Statelor Unite, neîncheind niște tratate militare de apărare, așa cum au făcut România și celelalte țări NATO din Europa.