Termoelectrica anunță când se va încheia sezonul de încălzire

14 Mart. 2023, 17:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Mart. 2023, 17:34 // Actual //  MD Bani

Începerea sezonului de încălzire 2022-2023 a avut loc la 07 noiembrie 2022. Finalizarea sezonului de încălzire va fi efectuată în corespundere cu prevederile cadrului normativ în vigoare, anunță Termoelectrica.

Astfel, oprirea sezonului de încălzire va avea loc â după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului între orele 18.00 – 6.00 depășește +10°C.

La adresarea în scris a consumatorului privind furnizarea mai devreme sau prelungirea perioadei de încălzire, furnizorul este obligat să livreze energia termică cu condiția existenței posibilităților tehnice. Până în prezent, a fost înregistrată doar o solicitare oficială de deconectare a agentului termic, din partea consumatorilor.

În perioada 7-13 martie, odată cu majorarea temperaturilor aerului exterior, consumatorii au redus consumul de energie termică, ajustând debitele agentului termic la branșamente, astfel diminuând consumul de energie termică cu circa 13%. Cantitatea de energie termică economisită de fondul locativ și agenții economici, în perioada  menționată, constituie cca 5500 Gcal sau peste 25 milioane de lei.

În același timp, Termoelectrica face apel către administratorii de bloc să asigure reglarea debitului și a temperaturii în blocurile locative, pentru confortul termic al locatarilor și neadmiterea a unui supraconsum de energie termică, la fel recomandă consumatorilor să gestioneze consumul de energie termică în mod rezonabil, prin aplicarea unor practici economice și prin conservarea resurselor energetice, în măsura posibilităților.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Iul. 2026, 16:47
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
30 Iul. 2026, 16:47 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Omul de afaceri Veaceslav Platon contestă în instanță extrădarea sa din Marea Britanie în Republica Moldova, susținând că dosarele penale intentate pe numele său au un caracter politic. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor desfășurate la Tribunalul Westminster Magistrates din Londra, scrie Reuters.

Platon, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în capitala britanică anul trecut, după ce autoritățile moldovene au solicitat extrădarea sa. Procurorii îl acuză că ar fi participat la o schemă de spălare de bani prin care, între 2010 și 2014, ar fi fost transferate aproximativ 22 de miliarde de dolari din Rusia prin intermediul sistemului bancar moldovenesc, precum și de alte infracțiuni.

Potrivit acuzării, Platon ar fi făcut parte dintr-o rețea care utiliza conturi deschise la Moldindconbank, instituție financiară în care acesta deținea acțiuni. Procurorii susțin că fondurile erau prezentate drept plăți comerciale sau împrumuturi legitime, însă rambursarea acestora era blocată intenționat, iar ulterior erau inițiate procese în instanță pentru a conferi aparență de legalitate transferurilor.

În fața instanței britanice, Veaceslav Platon a declarat că dosarele penale împotriva sa urmăresc eliminarea sa ca adversar politic și confiscarea participațiilor pe care le-ar fi deținut la Moldindconbank și Moldova Agroindbank.

„Am fost proprietarul acțiunilor celor mai mari două bănci din țară și al trei dintre cele mai mari companii de asigurări. Nu exista o persoană mai influentă în domeniul economic și financiar decât mine, iar ea m-a perceput ca pe o amenințare”, a afirmat Platon, referindu-se la președinta Maia Sandu.

Acesta a mai declarat că intenționa să sprijine parcursul proeuropean al Republicii Moldova, însă a susținut că Maia Sandu ar fi adoptat încă de la început o poziție potrivit căreia doar ea reprezintă „binele pentru țară”.

Autoritățile moldovene resping însă aceste acuzații. În documentele depuse la dosar, reprezentanții Republicii Moldova susțin că procedurile penale nu au motivație politică, ci se bazează pe probe cu presupuse activități infracționale.

„Urmăririle penale împotriva lui Veaceslav Platon nu sunt motivate politic. Ele se bazează pe dovezi ale unor infracțiuni care au dus la formularea unor acuzații întemeiate”, se arată în poziția autorităților moldovene prezentată instanței.

Audierile cu privire la cererea de extrădare vor continua pe parcursul lunii august și vor fi reluate în noiembrie. Instanța britanică urmează să pronunțe o decizie la o dată ulterioară.