VIDEO Vladimir Putin, dominat de Xi Jinping, la Moscova. Mesajul dezvăluit de limbajul corporal al celor doi

23 Mart. 2023, 06:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Mart. 2023, 06:15 // Actual //  bani.md

Liderul chinez Xi Jinping l-a pus în umbră pe Vladimir Putin în cadrul întrevederilor pe care le-au avut la Moscova. Experții în limbaj corporal susțin că Xi Jinping l-a dominat pe omologul său de la Kremlin aflat în căutare de susținere. Totuși, au remarcat specialiștii, limbajul corporal a indicat că nici unul dintre cei doi nu s-a simțit în largul său, chiar dacă au încercat să dea impresia că relațiile dintre ei sunt cordiale.

Experţii în limbaj corporal s-au pronunțat cu privire la întrevederea, de la Moscova, dintre șeful de stat chinez Xi Jinping și Vladimir Putin. Conform acestora, în cadrul primei întâlniri publice, liderul chinez a dat impresia că este mai relaxat şi că îl domină pe Vladimir Putin. Astfel, deși era oaspete, Xi Jinping s-a purtat, mai curând, ca un lider, față de Vladimir Putin, care a părut mai timorat, după cum a relatat Reuters.

Karen Leong, director general al companiei Influence Solutions, din Singapore, a remarcat că Xi Jinping l-a devansat pe Putin cu o fracţiune de secundă în momentul în care i-a întins mâna. Mișcarea sugerează, susține expertul, că „deşi este oaspetele care vizitează Moscova, el va prelua conducerea în această relaţie”.

O opinie similară a avut și Louise Mahler, expert australian în limbajul corporal şi în comportamentul liderilor. Specialistul a observat că Xi Jinping şi-a pus mâna peste cea a lui Putin, iar acest lucru ar putea indica, de asemenea, o măsură de dominare în această relaţie, a celor doi. De altfel, așa cum au indicat relatările de presă referitoare la aceast eveniment, Vladimir Putin are mai multă nevoie de susținerea Chinei, în condițiile izolării și a sancțiunilor la care este supusă Rusia după războiul din Ucraina.

Experții au mai remarcat că atunci când s-au aflat în fața presei, pentru replicile politicoase de la începutul discuțiilor, salutându-se reciproc cu „dragă prietene”, Putin s-a aplecat, şi-a mişcat piciorul, şi-a strâns pumnul şi s-a uitat la podea. Louise Mahler susține că aceste mișcări, necontrolate, sugerează  o agitaţie subiacentă. Pe de altă parte, Xi Jinping părea „relaxat şi încrezător”.

Xi Jinping l-a dominat pe Vladimir Putin

Karen Leong a observat la Vladimir Putin, aceleaşi ticuri, ca și expertul australian, ceea ce contrasta cu comportamentul relaxat în aparenţă. În opinia sa, Xi Jinping a demonstrat o mai mare stăpânire de sine, sugerând că este partenerul cel mai important.

„Dacă îl compari pe Putin cu Xi, acesta din urmă este omul de stat calm. Are multă gravitate, un contact vizual excelent, se uită la Putin aşa cum se uită un frate mai mare la un partener mai mic, mai tânăr”, a spus ea.

De menționat că Vladimir Putin, în vârstă de 70 de ani, este, în realitate, cu câteva luni mai în vârstă decât Xi Jinping și se află la putere de mult mai multă vreme decât omologul său de la Beijing.

Pe de altă parte, Leong este de părere că nici liderul chinez nu s-a simțit în largul său, la întrevederea de la Moscova. Xi Jinping s-a trădat, clipind neobişnuit de des în timpul întâlnirii, semn că a simţit, la rândul lui, o anumită presiune.

Kim Hyung-hee, director al Korea Body Language Lab, a declarat că strângerile cordiale de mână şi faptul că de multe ori cei doi au încercat să evite contactul vizual direct indică faptul că miza întâlnirii a fost importantă atât pentru unul cât și pentru cel de-al doilea.

„Au aşteptări mari în legătură cu întâlnirea. Puteţi vedea tensiunea acolo – şi ştiţi că nu există prieteni adevăraţi în politică”, a spus expertul.

Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Xi Jinping, de la Moscova, precum și mesajele transmise de cei doi vor aface obiectul analizelor experților în comunicare și în politică din cadrul guvernelor occidentale. Xi Jinping şi Vladimir Putin sunt doi dintre cei mai puternici, dar și mai secretoși șefi de state din lume. Iar orice gest poate indica o mișcare pe scena geostrategică.

Vladimir Putin caută sprijinul lui Xi Jinping pentru războiul pe care l-a declanșat în Ucraina. De asemenea, el are nevoie de ajutor din China pentru a umple golurile din economia Rusiei lăsate de sancţiunile occidentale radicale, relatează Reuters.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 17:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Sept. 2026, 17:03 // Actual //  Grîu Tatiana

ADMIXER anunță punerea în funcțiune a monetizării programatice pentru inventarul digital al editorilor independenți din Republica Moldova, membri BATI. Soluția este operată local, prin tehnologia proprie full-stack SaaS, și este susținută de măsurarea standardizată a audienței online, realizată de BATI prin platforma Gemius.

Context
La finalul anului 2025, Republica Moldova înregistra o penetrare a internetului de peste 90%, însă piața media utiliza încă la scară redusă o monedă comună de măsurare a audienței și nu dispunea de o cale simplă și eficientă prin care editorii independenți să își monetizeze traficul la adevărata lui valoare.

Parteneriatul propus urmărea să răspundă acestei nevoi: BATI oferind infrastructura neutră de măsurare a audienței, iar ADMIXER punând la dispoziție instrumentele de monetizare.

Prin acest model, cererea publicitară este conectată la un inventar măsurat transparent: clienții și agențiile cumpără pe baza unor date de audiență comparabile, iar editorii își pot crește și diversifica veniturile, păstrându-și în același timp controlul editorial.

Ce aduce integrarea

● Maximizarea veniturilor: Acces în timp real la multiple surse globale și locale de cerere într-o singură licitație.
● Control total și Protecție: Setări avansate de Brand Safety, filtrare a categoriilor de reclame.
● Diversitate de formate publicitare: de la formate tip rich media până la video.
● Standard unic de piață: Tranzacționare transparentă cu contribuția măsurării unice și oficiale BATI / Gemius aceeași referință pentru întreaga piață.

„Măsurarea corectă este condiția pentru o piață media sănătoasă. Când clienții și editorii se raportează la aceeași sursă de audiență, neutră și comparabilă, deciziile devin mai bune pentru toată lumea. Împreună cu ADMIXER transformăm aceste date în venituri reale pentru presa independentă din Moldova.” — Stanislav Popov, Director AO BATI

„Ne bucurăm să punem expertiza noastră în serviciul editorilor independenți din Moldova. Măsurarea neutră asigurată de BATI contribuie la dezvoltarea unui canal de monetizare transparent și scalabil, construit în conformitate cu standardele europene de confidențialitate.” — Octavian Hanganu, Director ADMIXER

Despre ADMIXER

ADMIXER Moldova una dintre cele mai importante platforme de vânzare a inventarului digital care asigura independenta editorilor locali, oferind o soluție full-stack SaaS pentru monetizarea eficientă a spațiilor digitale.
De 7 ani pe piața din Moldova, oferind parteneriate cu jucători globali precum și colaborări cu peste 50 de editori locali. Detalii: ADMIXER Moldova.

Despre BATI

BATI — Biroul de Audit al Tirajelor și Internetului din Moldova – este o asociație obștească non-profit care susține transparența și standardizarea măsurării audienței media online. BATI funcționează ca entitate neutră de infrastructură pentru piață: definește metodologii, colectează date și publică rapoarte, fără a deveni agenție sau sales house. Măsurarea se realizează prin platforma Gemius (utilizatori reali, corectați prin panel). Detalii: bati.md.

Contact media
ADMIXER — contact@admixer.md BATI — office@bati.md