Topul celor mai prost vândute automobile din Republica Moldova

13 Apr. 2023, 16:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Apr. 2023, 16:54 // Actual //  bani.md

În topul celor mai vândute automobile noi în Republica Moldova în primele trei luni ale anului este Dacia, arată datele obținute de autobog.md.

Numărul de mașini Dacia vândute a fost de 262 de unități. La o distanţă nu prea mare, pe locul doi, se află Toyota. Marca niponă a vândut în ianuarie de două ori mai puţin decât Dacia, însă în lunile următoare numărul a ajuns la 80 de maşini. Până acum a livrat clienţilor 212 de unități.

Top trei este completat de KIA, care deocamdată este singura marcă, alături de Dacia şi Toyota, care a reuşit să vândă peste 200 de maşini noi într-o perioadă de trei luni, 209 mai exact. Luna martie a fost pentru KIA cea mai de succes – 85 de autoturisme livrate.

Skoda a fost la un pas de a livra 200 de maşini. Cu 192 de unităţi vândute se clasează deocamdată pe locul patru.

La polul opus, cele mai prost vândute, poziţiile 5-15 sunt ocupate de mărci care au vândut nici mai mult de 100 şi nici mai puţin de 30 de maşini. Ordinea este următoarea: Suzuki – 90, Peugeot – 77, BMW – 68, Geely – 59, Mercedes-Benz – 54, Hyundai – 53, Renault – 44, Lexus – 37, Land Rover – 35, Ford – 33, Porsche – 32. Restul din clasament au deocamdată performanțe mai slabe, de sub 30 de realizări.

Tot acest clasament şi poziționările din el cu siguranţă se va schimba, dat fiind faptul că unele mărci îşi vor lua avântul în al doilea trimestru. Conform tendinţelor, anume în lunile aprilie-mai încep de obicei livrări mai voluminoase.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.