Se adună nori de furtună la orizont pentru una dintre cele mai mari economii din lume

02 Iun. 2023, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Iun. 2023, 10:31 // Actual //  bani.md

În 2021, un oraş minier izolat din nord-estul Chinei a fost forţat să treacă printr-o restructurare financiară fără precedent. Problemele de atunci sunt unul dintre cele mai mari motive de stres ale preşedintelui Xi Jiping, pe măsură ce tot mai multe oraşe cu datorii uriaşe par să urmeze acelaşi traseu, în încercarea de a returna împrumuturile scrie Bloomberg.

Goldman Sachs estimează că datoria guvernamentală a Chinei a ajuns aproximativ 23 de trilioane de dolari sau 23.000 de miliarde de dolari, cifră care include şi datoriile miilor societăţi de finanţare înfiinţate de oraşele şi provinciile chineze.

Hegang, un oraş cu aproape un milion de locuitori de lângă graniţa cu Rusia, avea datorii duble comparativ cu veniturile colectate din taxe şi impozite, atunci când a ajuns pe prima pagină a ziarelor din China în urmă cu un an jumate.

A fost pentru prima dată când administraţia unui oraş a luat măsuri oficiale de urgenţă de când Consiliul de Stat a impus în 2016 reguli privind modul în care guvernele locale, de la judeţe la provincii, ar trebui să facă faţă riscurilor de îndatorare.

Hegang reprezintă doar vârful aisbergului unei probleme de îndatorare a autorităţilor locale care îi face pe investitori din ce în ce mai nervoşi şi care ameninţă să fie o povară pentru a doua cea mai mare economie a lumii în anii următori.

Locuitorii din Hegang resimt acum efectele represiunii fiscale. Localnicii s-au plâns de lipsa căldurii pe timpul iernii, iar şoferii de taxi au declarat că au primit mai multe amenzi de circulaţie. Profesorii din şcolile publice erau îngrijoraţi de zvonurile privind reducerea locurilor de muncă, iar cei care se ocupă cu curăţenia stradală au suferit întârzieri de două luni la plata salariilor.

În faţa celui mai mare spital din oraş, o infirmieră de vârstă mijlocie care purta halate verzi şi o mască a declarat că angajatorii săi i-au schimbat unilateral contractul de muncă de la o unitate medicală administrată de guvern la un furnizor terţ, reducând beneficiile, cum ar fi orele suplimentare plătite pentru munca în zilele de sărbătoare. Salariul ei lunar de 1.600 de yuani (228 de dolari) a fost întârziat cu mai mult de 10 zile în fiecare lună de la sfârşitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.