UE va menține toată vara interdicția pentru importurile de grâu și cereale din Ucraina

05 Iun. 2023, 14:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iun. 2023, 14:02 // Actual //  bani.md

Ministrul Agriculturii din Polonia a anunţat luni că a primit un draft de reglementare de la Comisia Europeană, prin care este prelungit embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina până la data de 15 septembrie, transmit Reuters.

La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricţii până pe 5 iunie pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Aceste ţări au reclamat că cerealele ieftine din Ucraina fac producţia locală neprofitabilă. Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă ţară din blocul comunitar.

Comisia a informat anterior că ar putea extinde restricţiile la importurile de cereale din Ucraina şi dincolo de 5 iunie, dacă situaţia excepţională va continua.

„Am primit de la Comisia Europeană un draft al unei noi reglementări care interzice importurile a patru produse în cele cinci ţări. Data prevăzută în draft este 15 septembrie”, a scris ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, într-o postare pe Twitter.

„Acesta este doar un draft, dar eu sper că va intra în vigoare începând de mâine”, a adăugat oficialul polonez.

Ucraina a făcut apel la ridicarea restricțiilor pentru exporturile sale

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autorităţile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.