Lux, glamour, poveşti de dragoste,şi „locul crimei” preferat de celebra scriitoare britanică de romane poliţiste Agatha Christie. Nu degeaba i se spune Trenul -Rege. Sau hotel pe roţi! Jurnalistul Craig Turp-Balazs, de la site-ul Emerging Europe, a călătorit recent de la Paris la Istanbul, via Budapesta şi Bucureşti, la bordul trenului Orient Express şi şi-a povestit experienţa într-un articol în care a consemnat impresii inclusiv din timpul celor două escale din România, la Sinaia şi la Bucureşti. El a remarcat aspectul sordid al Gării de Nord, porţiile mari de mâncare, dar lipsite de rafinament de la Caru’ cu Bere, faptul că la Castelul Peleş nu erau deschise toaletele, dar şi controlul paşapoartelor de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria din cauză că România nu este în Schengen.
Compania belgiană Compagnie Internationale des Wagons-Lits a operat o serie de trenuri în toată Europa începând cu anii 1880, inclusiv pe cele mai cunoscute rute care mergeau de la Londra la Veneţia şi Atena şi de la Paris la Viena şi Istanbul (via Belgrad sau Bucureşti), iar apoi mai departe spre destinaţii din Orientul Mijlociu. Actualul Orient Express Veneţia-Simplon este operat de firma Belmond, care se ocupă de hoteluri de lux, trenuri şi croaziere fluviale, scrie news.ro.
Trenul actual Orient Express foloseşte vagoane de dormit şi vagoane-restaurant din anii 1920 şi 1930 (perioada de glorie a trenului, când a fost făcut celebru de Agatha Christie, care l-a folosit frecvent pentru a face naveta între Londra şi Cairo). Fiecare vagon, care a fost restaurat, detaliază istoria sa unică. În prezent, Belmond operează versiunea sa de Orient Express pe mai multe rute, cel mai frecvent o călătorie de o noapte de la Paris la Veneţia. O dată pe an, de obicei în luna august, organizează cea mai bună călătorie de lux cu trenul: un serviciu de cinci nopţi de la Paris la Istanbul, care include trei nopţi la bordul trenului şi câte una la hoteluri din Budapesta şi Bucureşti, explică jurnalistul în deschiderea articolului. „Această călătorie emblematică de la Paris la Istanbul a fost cea pe care am avut norocul să o fac la începutul lunii iunie”, precizează el.
„Având în vedere că Orient Express opreşte în majoritatea locurilor de pe ruta Paris-Istanbul doar o dată pe an, sosirea sa este un eveniment. La Budapesta, în gara Nyugati, o fanfară aştepta. La Sinaia, în România, o fanfară militară. La Varna a avut loc întâmpinarea tradiţională balcanică cu pâine şi sare. La Kapikule, în Turcia, dansatori. La Istanbul, toboşari. Doar la Gara de Nord din Bucureşti nu a existat o primire oficială. Nu pot decât să presupun că românii au crezut că şi-au făcut partea lor la Sinaia”, notează Craig Turp.
„După ce, de la plecarea din Paris, am traversat mai multe frontiere în cadrul spaţiului unic de călătorie Schengen, frontiera româno-maghiară, la care am ajuns seara devreme, a fost prima la care a fost necesară verificarea paşapoartelor. De obicei, atunci când trenurile trec această graniţă specială, ofiţerii de la controlul paşapoartelor din Ungaria şi România urcă în tren pentru a efectua verificările. Orient Express este diferit: personalul trenului se ocupă de tot. Ofiţerii de control al paşapoartelor nu urcă la bordul trenului, iar pasagerii nu sunt obligaţi să coboare. Aceeaşi curtoazie este acordată Orient Express atunci când traversează graniţa dintre România şi Bulgaria. Este un serviciu care ar fi foarte apreciat în trenurile standard care traversează aceste frontiere noaptea, când pasagerii sunt treziţi în mod obişnuit pentru controlul paşapoartelor”, punctează jurnalistul. „Dar şi mai bine, România (şi Bulgaria) va fi admisă în curând în spaţiul Schengen, ceea ce va face ca controlul paşapoartelor să fie de prisos”, adaugă el.
Craig Turp consemnează că atunci când trenul a ajuns la Braşov, în cursul dimineţii, unde a făcut o escală de două ore, o mulţime mare de oameni s-a adunat pe peron pentru a vedea Orient Express-ul, vestea sosirii sale răspândindu-se rapid în oraş. A urmat o cursă scurtă până la staţiunea montană Sinaia, unde trenul a fost întâmpinat cu fanfara, iar călătorii au fost duşi într-un tur al celui mai cunoscut obiectiv turistic, Castelul Peleş. „Era sărbătoare naţională în România, iar castelul era închis pentru public, dar am realizat că nimic nu se închide pentru Orient Express. Cu excepţia toaletelor de la Peleş. În timp ce personalul fusese destul de amabil să deschidă castelul pentru noi, deschiderea instalaţiilor sanitare în mod clar era peste putinţa sa”, notează, cu o notă de ironie, jurnalistul specializat în teme de turism.
După escala de la Sinaia, trenul Orient Express a oprit la Gara de Nord din Bucureşti. „După ce am ajuns cu trenul la Gara de Nord de sute de ori în ultimele trei decenii, să o fac la bordul Orient Express a fost foarte special, deşi gara în sine rămâne o groapă de gunoi”, menţionează Craig Turp, familiarizat cu capitala României, unde petrece mult timp. „Sala sa de primire „regală” fusese deschisă special pentru noi, dar, ca să fiu perfect sincer, niciunul dintre pasageri nu a observat”, adaugă el într-o aluzie la aspectul deloc fastuos al încăperii.
La Bucureşti, pasagerii din Orient Express au fost cazaţi la Athénée Palace, iar cina a avut loc la la Caru’ cu Bere, „un local la fel de istoric, care, deşi nu poate concura cu alte localuri de pe traseu (inclusiv cu trenul însuşi) când vine vorba de o masă rafinată, a compensat amplu prin cantitatea mare de mâncare”, scrie reporterul.
Ajuns în cele din urmă la Istanbul, Craig Turp trage concluzia că a fost „un final potrivit pentru ceea ce fusese o călătorie de neuitat, chiar dacă uşor suprarealistă”.
Site-ul Emerging Europe este o întreprindere socială şi un centru de promovare axat pe 23 de ţări din Europa Centrală, de Est, de Sud-Est şi din Caucazul de Sud. Cu sediul central la Londra, cu analişti şi corespondenţi pe teren în locaţii cheie din regiune, site-ul relatează despre evenimentele majore şi pune în discuţie teme constructive.
În ceea ce-l priveşte pe jurnalistul Craig Turp, acesta este născut în Marea Britanie şi are o experienţă de zeci de ani în relatări de călătorie. „Un european născut în Marea Britanie, care adesea poate fi găsit în trenuri”, se descrie el pe contul de Twitter.
