S-au găsit bani pentru achitarea auditului datoriei Republicii Moldova invocate de Gazprom

11 Iul. 2023, 11:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iul. 2023, 11:10 // Actual //  bani.md

Compania care a auditat datoria istorică a Republicii Moldova față de Gazprom urmează să își primească bani. Banii au fost alocați, la sfârșitul lunii mai, din fondul de rezervă – 800 de mii de euro, arată datele Ministerului de Finanțe.

Guvernul alocase 800 de mii de euro pentru achitarea serviciilor de audit, încă în noiembrie anul trecut. Plata însă nu s-a făcut. Fostul șef al Agenției Proprietății Publice, Alexandru Mustață invoca proceduri birocratice.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov declara într-un interviu pentru Europa Liberă că auditul este gata, iar rezultatele vor fi făcute publice în luna iulie. „Deocamdată nu vom abține de la comentarii. După ce vom avea documentul atunci vom decide ce vom face mai departe”.

Anterior, autoritățile anunțau că auditul datoriei istorie urma să fie făcut public în data de 1 mai 2022, cu o întârziere de un an și jumătate.

Conform contractului semnat pe 10 august cu companiile Wikborg Rein Advokatfirma A.S. din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co. Limited din Marea Britanie, auditul va presupune elucidarea cu exactitate a constituirii datoriei Moldovagaz față de concernul rus, pentru gazele naturale livrate malului drept, în perioada din 27 august 1991 şi până la 31 octombrie 2021.

Gazprom susține că Moldovagaz ar avea o datorie istorică de 709 milioane dolari cu tot cu penalități. Or, la semnarea protocolului adițional la contractul de livrare a gazului de la sfârșitul lunii octombrie 2021, autoritățile de la Chișinău și-au asumat angajamentul de a audita creanțele.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.