Unde merg moldovenii în vacanță? Peste 72% au ales Egipt. Încasările agențiilor de turism au crescut cu 20,7%

26 Mai 2021, 15:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
26 Mai 2021, 15:38 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Cu toate că din cauza restricțiilor impuse din cauza Covid-19, numărul moldovenilor ce au plecat prin intermediul agențiilor de turism la odihnă peste hotare s-a redus cu patru mii, încasările din turismul emițător au crescut 20,7%. Peste 72% din cei plecați la odihnă peste hotare au ales Egiptul, scrie Economica.md.

În pofida restricțiilor de circulație impuse din cauza pandemiei la începutul anului în curs, în primul trimestru al anului curent veniturile companiilor turistice au crescut considerabil și se apropie de valorile înregistrate în anii 2018 și 2019.

Conform datelor publicate de Biroul Național de Statistică, în primele trei luni ale anului încasările totale ale agențiilor de turism și operatorilor turistici s-au cifrat la 184,4 milioane lei față de 164,4 milioane obținute în aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o creștere de 12,2%.

Creșterea veniturilor se datorează majorării încasărilor din turismul emițător cu 20,7%, de la 139 milioane la 168 milioane lei.

Egisptul a fost destinația preferată a moldovenilor,  72,3% din moldovenii care au mers la odihnă peste hotare în  primele trei luni ale anului au ales drept destinație Egiptul. În Ucraina au ajuns puțin peste 11% din turiștii moldoveni.

Creșterea este și mai remarcabilă dacă luăm în calcul că prin intermediul agențiilor de turism și operatorilor au plecat în străinătate doar 14,9 mii de persoane, cu patru mii sau 20,4% mai puțini față de ianuarie-martie 2020. Altfel spus, deși la odihnă au plecat mult mai puțin moldoveni, aceștia au achitat pentru sejururi sume mult mai însemnate de bani. Astfel, dacă un sejur peste hotare în ianuarie-martie anul trecut  a costat în medie 7,4 mii lei, în primele trei luni ale anului în curs un turist moldovean în medie a scos din buzunar pentru un sejur  11,3 mii lei.

29 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Apr. 2026, 17:58 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Importatorii de produse petroliere din Republica Moldova au schimbat rutele de transport și evită segmentul feroviar care traversează teritoriul Ucrainei, din cauza riscurilor de securitate generate de atacurile cu rachete și drone, a declarat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea.

Potrivit informațiilor ministrului, decizia a fost luată la nivelul conducerii companiilor, în condițiile în care traseul dintre portul Giurgiulești și stația Basarabeasca presupune, pe anumite porțiuni, trecerea prin Ucraina. Pentru a reduce riscurile, operatorii au renunțat la acest traseu și au reorganizat fluxurile logistice.

„Primele estimări arată pierderi de aproximativ 10 milioane de lei pentru Calea Ferată din Moldova, generate de rute mai lungi, costuri logistice mai mari și eficiență redusă”, a punctat Bolea.

Potrivit lui Bolea. în Republica Moldova activează doar câteva companii mari care importă și distribuie produse petroliere, multe dintre ele au conexiuni cu producători din România. Terminalul petrolier din portul Giurgiulești rămâne un punct-cheie în aprovizionare, însă limitările de transport afectează direct costurile finale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!