130 de ani de la fondare, 7 ani de la redeschiderea Castel Mimi. 130 de ani de cultură, creativitate şi excelenţă

15 Sept. 2023, 14:04
 // Categoria: Promovare // Autor:  MD Bani
15 Sept. 2023, 14:04 // Promovare //  MD Bani

Suntem fericiţi să împărtăşim bucuria aniversării celor 130 de ani de la fondarea Castel Mimi, singurul castel din Republica Moldova şi singura vinărie din ţara noastră, care a fost inclusă în topul celor mai frumoase 15 vinării din lume.

Temelia construcţiei a fost pusă acum mai bine de un secol, în anul 1893, de către Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei, un împătimit al cultivării viţei-de-vie şi producerii vinurilor de calitate. Pentru pasiunea sa a ajuns să studieze viticultura tocmai în Franţa, de unde a adus soiuri de struguri şi tehnologii noi.

Fondatorul castelului s-a inspirat din arhitectura Châteaurilor franceze, dar a invitat specialişti italieni să-l construiască. Vinăria a fost primul edificiu ridicat la acele vremuri din beton armat.

Pe vremea lui Constantin Mimi, vinăria a înregistrat succese impresionante – a câştigat medalia de argint la un important concurs din Italia pentru un cupaj select, iar vinurile lui Mimi au ajuns să fie exportate tocmai la Vladivostok.

Castelul lui Constantin Mimi a trecut prin grele încercări de-a lungul timpului. În 1940 a fost naţionalizat, iar ulterior clădirile acestuia au fost grav afectate în timpul celui de-al doilea Război Mondial. În 1998 acţionar al fabricii „Agrovin Bulboaca”, aflată în faliment, devine Iurie Trofim, care împreună cu familia sa a început în 2011 să restaureze clădirea.

Pentru excelenţă în realizarea acestui proiect, la Bulboaca, tocmai din Aosta, Italia, a fost invitat designerul Arnaldo Tranti, care a petrecut mult timp în Moldova. A analizat tradiţiile şi simbolurile locului, mai ales cele de pe covoarele noastre, cu ornamente care sunt reproduse din Neolitic. A cercetat pozele vechi care ilustrau castelul şi l-a restaurat până în cele mai mici detalii.

Lucrările au durat timp de cinci ani, iar în septembrie 2016 Castel Mimi a fost inaugurat. De aici încolo porneşte calea în excelenţă şi notorietate, prin aprecierea consumatorilor de vinuri, artă şi cultură.

Castel Mimi – excelenţă şi notorietate

2016  Inaugurarea şi redeschiderea Castel Mimi

Septembrie 2016 – Vizita Prinţesei Mary a Danemarcei, care a lăsat un mesaj în cartea de oaspeţi şi a semnat o sticlă de „Roşu de Bulboaca” – un cupaj celebru, produs la Castel.

2017 – Castel Mimi este inclus în topul celor mai frumoase 15 vinării din lume

2018 – prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică VinOpera.

2021 – Pentru prima dată, scriitorul și călătorul britanic, Chris Leadbeater, după o vizită la Castel, a botezat locul – „Palatul Versailles de Moldova”, iar ulterior şi alte publicaţii internaţionale au preluat acest titlu.

2022 – Wine Travel Awards a desemnat prin votul publicului „VinOpera” drept “Evenimentul Anului 2021” la categoria “Evenimentul Enogastronomic”.

Mai 2023 – expoziţia de artă plastică „Art Safari”, organizată de Fundaţia Constantin Mimi.

2023 – Festivalul Internaţional VinOpera, desemnat „Cel mai bun eveniment vinicol european” al anului 2022, în cadrul prestigiosului concurs organizat de către INTER VITIS, Rutele Culturale ale Consiliului Europei

1 iunie 2023 – Castel Mimi a scris o pagină în istoria Republicii Moldova, fiind gazda Summitului Comunităţii Politice Europene, la care au participat 45 de şefi de stat şi de guverne din Europa.

Septembrie 2023 – Castel Mimi participă la concursul Berliner Wine Trophy din Germania. Vinurile „Sfăditele”, „Rose de Bulboaca” şi „Rara Neagră” au fost premiate cu aur. Iar Asian Wine Awards a decis că aurul e perfect pentru „Rara Neagră” şi „Feteasca Neagră”.

În total, de la redeschiderea Castel Mimi, în cadrul concursurilor internaţionale, vinurile sale au fost apreciate cu 300 de medalii de aur şi argint. În acest moment, castelul este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Moldova, iar plantaţiile sale de viţă-de-vie se întind, pe 170 de hectare de teren scăldat de soare. În beciurile istorice de la Castel se păstrează nu doar vinuri rare şi cel mai vechi vin din Moldova, dar şi cele mai multe butoaie franţuzeşti – peste 1000. Cu certitudine, dacă ne putem exprima astfel, avem cel mai mare „parc de butoaie” din ţară.

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 17:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 17:23 // Actual //  Ursu Victor

Guvernarea a amânat intrarea în vigoare a noilor reguli privind cetățenia, oferind un răgaz celor care nu au reușit să-și perfecteze actele până la 18 ani. Totuși, prevederea-cheie a fost păstrată: certificatul de naștere nu va constitui dovadă a cetățeniei la majorat, ceea ce menține riscul ca unii tineri să se confrunte în continuare cu blocaje la obținerea buletinului.

Astfel, tinerii care nu și-au perfectat actele de identitate până la 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu timp de doi ani. Partidul „Acțiune și Solidaritate” a înregistrat un proiect în Parlament, în care stipulează că persoanele respective nu vor fi supuse procedurii de recunoaștere a cetățeniei până pe 1 ianuarie 2028, scrie REALITATEA.MD.

Dacă vor fi adoptate, reglementările vor viza persoanele născute după 27 august 1991. La data nașterii, cel puțin unul dintre părinți era cetățean moldovean, nu a săvârșit crime de război, militare sau împotriva umanității, nu a fost implicată în activitate teroristă, nu desfășoară activitate care periclitează securitatea statului și nu a fost inclusă în categoria persoanelor în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care Republica Moldova s-a aliniat sau care au fost aplicate de Republica Moldova.

De asemenea, prevederile propuse stabilesc că nu se va cere dovada cunoașterii limbii române pentru persoanele născute și domiciliate permanent pe teritoriul Republicii Moldova, care acestea vor recunoașterea cetățeniei și se încadrează în condițiile legale pentru a fi recunoscute drept apatrizi. Ar putea fi scutiți de examene și solicitanții care au cel puțin unul dintre părinți cetățean moldovean, la data nașterii.

„Pentru persoanele care nu și-au formalizat cetățenia prin obținerea actelor de identitate și, respectiv, nu pot face dovada cetățeniei pentru că au ignorat această oportunitate, autoritățile au obligația de a facilita exercitarea dreptului, dar statul nu poate impune cetățenia fără manifestarea de voință a individului”, precizează autorii proiectului de modificare a legii.

Articolele din noua lege a cetățeniei au ajuns subiect de scandal, după ce deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au relatat despre un tânăr de 20 de ani, care a devenit apatrid pentru că nu și-a perfectat până la majorat buletinul de identitate. Bărbatul este născut în Republica Moldova, are părinți moldoveni și certificat de naștere valid.

Legea prevede că dovada cetățeniei poate fi făcută prin certificat de naștere doar în cazul minorilor. Pe de altă parte, nu este menționat că dacă persoana nu și-a perfectat buletinul de identitate, acesteia îi poate fi retrasă cetățenia.

Reglementările mai stabilesc că persoana care are cel puțin unul dintre părinți moldoveni devine cetățean al țării noastre în momentul nașterii. Conform Constituției statutul nu îi poate fi retras în mod arbitrar.

După izbucnirea scandalului, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” au anunțat înregistrarea proiectelor privind modificarea reglementărilor. PAS a invocat problema în aplicarea legii, nu în prevederile aprobate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susținea că în Moldova sunt circa 26.000 de persoane care nu au perfectate acte de identitate. Conform oficialului, peste 80% dintre cererile de obținere a cetățeniei Republicii Moldova sunt depuse de persoane din regiunea transnistreană, Rusia și Ucraina.
Eșanu a pasat responsabilitatea pentru scandalul privind legea cetățeniei pe guvernare, menționând că modificările la lege, adoptate în 2025, de fapt au impus mecanisme suplimentare de stabilire a identității.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!