Operațiunea SIS! Plahotniuc, Șor, Platon, Andronachi, hoțul în lege Caramalac și companiile lor, în lista sancțiunilor

26 Ian. 2024, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Ian. 2024, 17:33 // Actual //  bani.md

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova a publicat o listă care cuprinde peste 500 de nume, într-un efort de a întări măsurile restrictive internaționale pe teritoriul țării. Printre cei sancționați se numără Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Veaceslav Platon și alții, figurați în dosare controversate de fraudă și corupție.

SIS susține că aceasta este o măsură de precauție pentru prevenirea eludării măsurilor restrictive internaționale de către persoane asociate cu subiecții restricțiilor. Mesajul oficial al SUS menționează că aceste sancțiuni sunt aplicate pe baza probelor existente împotriva persoanelor și entităților menționate.

Printre cei vizați în această listă se află oligarhul fugar Vlad Plahotniuc și soția sa, Oxana Childescu, Vladimir Andronachi, apropiatul acestuia, Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare, hoțul în lege Grigore Caramalac, raiderul numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, și prietenul lui Igor Dodon, Igor Ceaika.

Lista publicată de SIS include nu doar nume de persoane, ci și o serie de companii asociate cu acești indivizi, televiziuni conectate la numele lor și Partidul Șor, care a fost scos în afara legii. Foști membri și deputați, precum Petru Jardan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov și Reghina Apostolova, sunt, de asemenea, menționați în document. Alți oficiali și figuri publice notabile, cum ar fi guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, primara orașului Orhei, Tatiana Cociuc, și Arina Corșicova, candidata Partidului „Șansă” la alegerile locale din Bălți, exclusă din cursă de CEC, sunt, de asemenea, incluși pe această listă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

16 Iul. 2026, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Iul. 2026, 11:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Motorina se scumpește din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru 17 iulie un preț maxim de 27,56 lei/litru, cu 45 de bani mai mare decât cel aplicat în prezent. Tot de mâine, benzina COR 95 se va scumpi cu 19 bani și va costa cel mult 28,72 lei/litru.

De la începutul lunii iulie, prețul motorinei a crescut cu 2,64 lei pe litru, iar cel al benzinei cu 90 de bani, după mai multe majorări consecutive ale prețurilor maximale stabilite de ANRE.

Potrivit ANRE, noile tarife sunt influențate de evoluția cotațiilor internaționale ale produselor petroliere și de ceilalți indicatori prevăzuți în metodologia de calcul a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul.