Rusia anunță că vrea să negocieze un nou contract de livrare de gaze cu Uniunea Europeană

28 Ian. 2024, 08:48
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  bani.md
28 Ian. 2024, 08:48 // Uncategorized //  bani.md

Regimul de la Kremlin s-a declarat „dispus”, sâmbătă, să discute cu Uniunea Europeană despre livrări de gaze rusești, conform vicepremierului rus, Aleksandr Novak, fără să existe vreo astfel de intenție sau sugestie din partea europenilor, conform agențiilor de presă rusești, preluate de Reuters.

Acordul pe cinci ani cu Ucraina privind tranzitul gazelor naturale din Rusia către Europa urmează să expire la sfârşitul lui 2024. El a continuat în ciuda invaziei rusești din Ucraina, iar rușii îi plătesc pe ucraineni pentru utilizarea rețelei de conducte.

Presa a preluat, săptămâna aceasta, declaraţii ale guvernului ucrainean potrivit cărora nu va încerca să negocieze cu ruşii prelungirea acordului. Novak, citat de RIA, a afirmat că „dacă cealaltă parte doreşte, suntem gata să discutăm. Până acum nu am observat o astfel de dorinţă”.

Un oficial european a refuzat, vineri, să facă speculaţii despre continuarea înţelegerii, însă a adăugat că UE evaluează toate scenariile, pentru a fi pregătită în orice eventualitate.

Războiul din Ucraina a determinat Uniunea Europeană să facă eforturi pentru înlocuirea gazelor ruseşti cu resurse alternative şi cu energie verde. Concernul rusesc Gazprom, care deţine monopolul sectorului gazier din Rusia, continuă să exporte prin conductele ucrainene cantităţi mult reduse de gaze.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Dec. 2025, 17:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Dec. 2025, 17:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană a adoptat, luni, noi sancţiuni care vizează companiile şi persoanele fizice acuzate că au ajutat Moscova să ocolească sancţiunile occidentale privind exporturile de petrol, care contribuie la finanţarea războiului din Ucraina, transmite Reuters.

Până în prezent, UE a impus 19 pachete de sancţiuni, dar Moscova a reuşit să se adapteze la majoritatea măsurilor şi încă vinde milioane de barili de petrol către India şi China, chiar dacă la preţuri mai mici decât preţurile globale. O mare parte din acest petrol este transportat folosind o aşa-numită flotă din umbră, formată din nave care operează în afara industriei maritime occidentale.

Cele mai recente sancţiuni ale UE interzic cetăţenilor blocului comunitar să facă afaceri cu companiile şi persoanele fizice incluse pe o listă specială, reducându-le accesul la principalii furnizori de transport maritim şi asigurări. UE a listat peste 2.600 de persoane fizice şi companii în total.

Cele mai noi sancţiuni vizează nouă persoane fizice şi entităţi care susţin flota din umbră de petroliere a Rusiei, au precizat Consiliul Uniunii Europene şi Jurnalul Oficial al UE, referindu-se la oameni de afaceri legaţi de companiile petroliere Rosneft şi Lukoil, precum şi de companiile de transport maritim care deţin şi administrează petroliere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII