Scad tarifele la gaz pentru populație! Reducerea e de 20%

21 Feb. 2024, 10:53
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Feb. 2024, 10:53 // Actual //  bani.md

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Potrivit deciziei Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), noul tarif la gazele naturale va fi de 9129 lei pentru 1000 mc fără TVA, înregistrând o scădere de 33,2% la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de înaltă presiune. În același timp, tariful va fi de 10076 lei pentru 1000 mc (-29,9%) în cazul rețelelor de joasă presiune, la care sunt conectați majoritatea consumatorilor.

O altă modificare importantă este legată de tarifele pentru consumatorii casnici și alți consumatori care primesc gaze prin rețelele de joasă presiune. Astfel, tariful, inclusiv TVA, va înregistra o scădere de 19,9%, ajungând de la 18,07 la 14,47 lei pentru un metru cub.

Această decizie vine în urma unei propuneri făcute de compania „Moldovagaz” către ANRE, care a fundamentat necesitatea reducerii tarifelor de furnizare a gazelor naturale pe baza mai multor factori, printre care se numără scăderea prețurilor de achiziție a gazelor naturale la TTF spot din Olanda și diminuarea componentei de ajustare a venitului reglementat al furnizorului pentru anul 2023.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Iul. 2026, 11:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Iul. 2026, 11:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA” are un nou administrator interimar. Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că funcția va fi exercitată, pentru o perioadă de tranziție, de Vasile Șaramet, fost conducător al Autorității Aeronautice Civile.

Schimbarea survine după încetarea mandatului lui Dumitru Vangheli, în urma suspendării activității manageriale și aprobării de către Consiliul de administrație a cererii sale de demisie.

Potrivit APP, Consiliul de administrație al întreprinderii a decis ca Vasile Șaramet să asigure interimatul funcției de administrator până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului.

Noul administrator interimar a fost prezentat astăzi colectivului MOLDATSA de către directorul general adjunct al Agenției Proprietății Publice, Ion Ciumac.

MOLDATSA este întreprinderea de stat responsabilă de utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova și de deservirea traficului aerian, având un rol esențial în gestionarea și siguranța navigației aeriene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!