Un moldovean și-a cumpărat un Mercedes în Marea Britanie, fără a ști că este căutat de Interpol

06 Feb. 2021, 13:27
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
06 Feb. 2021, 13:27 // Interviu //  MD Bani

Un moldovean care deține și cetățenie română, este cercetat la frontieră, după ce a încercat să iasă din țară cu un Mercedes luxos aflat în căutare internațională.

Incidentul a fost înregistrat în după amiaza zilei de ieri, 5 februarie, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat faptul că automobilul este anunțat în căutare de către autoritățile din Marea Britanie, conform sarcinii INTERPOL.

Bărbatul a declarat că de 15 ani locuiește peste hotarele țării, iar automobilul l-a procurat din Anglia, în baza unui contract de leasing, ulterior l-a înmatriculat în Bulgaria. Mai mult, tânărul susține că nu este în cunoștință de cauză despre faptul că acesta este furat. În Republica Moldova a intrat cu automobilul în cauză în urmă cu trei luni, venind în vizită la niște prieteni.

Declarațiile tânărului urmează a fi verificate, iar până atunci mașina a fost indisponibilizată pe teritoriul SPF Cahul. În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări și acțiuni de constatare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor pe cazul dat.

ȘTIRI, VIDEO, NO COMMENT pe Telegram Realitatea/RLIVE TV.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.