Va repeta oare Viktor Orbán soarta tizului său, fostul dictator ucrainean Ianukovici?

La 15 martie la orele 15:00, cu ocazia aniversării revoluției din 1848, la Budapesta, pe strada Andrássy, între strada Bajcsy-Zsilinszky și Teatrul de Operă (Operaház között), se vor aduna cetățenii ungari care nu sunt de acord cu politica actualului conducător al guvernului și, de facto, al statului.

Apelul care cheamă oamenii să iasă în stradă a fost lansat de Péter Magyar, un activist care, până de curând, făcea parte din cercurile interne ale Partidului „Fidesz” şi care are o experienţă vastă de luptă politică, inclusiv în stradă.

„Trebuie să vă spun acum că lucrurile nu mai pot continua aşa. Dacă nu vrem să ne crească copiii într-o Ungarie transformată în afacere de familie atunci situaţia merită schimbată”, declară Magyar.

Cu persoanele care se vor aduna la 15 martie, el intenţionează să dezbată, în cadrul unui miting paşnic, eşecurile cheie ale politicii lui Viktor Orbán, inclusiv următoarele:

neaderarea Ungariei la Procuratura Europeană care investighează cazurile de corupţie şi fraudare a fondurilor europene, deşi în favoarea acestui pas, încă acum cinci ani, s-a pronunţat peste o jumătate de milion de cetăţeni;
relaţiile deteriorate cu principalele state ale lumii, cu vecinii, colegii din UE şi NATO;
susţinerea lui Putin şi ajutorul oferit politicii de acaparare, promovate de acesta şi tentativelor de a distruge unitatea europeană în contextul războiului ruso-ucrainean;
condiția nesatisfăcătoare, discriminatorie a minorităților din Ungaria;
degradarea educaţiei, tendinţele negative în sectorul sanitar şi în domeniul social;

şi, cel mai grav,

corupţia quasitotală şi îmbogăţirea ilicită a unor clanuri politice şi oligarhice afiliate puterii.

Va permite oare Orbán desfăşurarea dezbaterilor stradale în cadrul cărora vor fi aduse critici deciziilor sale?

Pentru a oferi un răspuns la această întrebare este necesar, pentru început, să clarificăm motivele pentru care, în general, a devenit posibil un „Maidan” la Budapesta.

A doua jumătate a lunii februarie a fost una de foc în Ungaria, fiind marcată de o amplă acţiune de protest împotriva Guvernului condus de Viktor Orbán, organizată de opoziţie la 16 februarie. Doar pe reţelele sociale, şi-au confirmat participarea peste 10 mii de persoane, iar un număr şi mai mare de utilizatori s-a arătat interesat.

Protestele au fost provocate de un material publicat de 444.hu, o instituţie media din Ungaria, la 2 februarie. Autorii acestuia afirmau că, cu câteva luni mai devreme, Preşedinta ţării Katalin Novák a profitat de atribuţiile oferite de Constituţie pentru a-l graţia pe un oarecare Endre K., vicedirectorul unui orfelinat de stat judecat pentru că mușamaliza infracțiunile superiorului său implicat în cazuri de pedofilie, acțiuni cu caracter sexual în raport cu minorii din respectiva instituție rezidențială.

În contextul unui amplu scandal mediatic, precum și a criticilor din cadrul partidului, răspunderea pentru decizia în cauză și-au asumat-o Preşedinta Katalin Novák și ministra Justiției Judit Varga. Ambele au făcut parte din componența Partidului „Fidesz” și și-au prezentat demisia din funcțiile înalte de stat pe care le dețineau, încheindu-și astfel cariera politică.

Pe fundalul campaniei lansate în media împotriva lui Katalin Novák și a lui Judit Varga, Orbán, după o pauză, a făcut-o pe Țarul Solomon, anunțând despre anularea grațierii și eliminarea greșelilor prin modificări aduse legislației. Cu multă duioșie acesta a menționat că este şi el tată şi bunel, în plus, imitându-l pe amicul său Putin, a venit şi cu o declaraţie machistă spunând că cei care se dau la copii trebuie „tăiaţi în două sau făcuți în bucăţi”.

Totuşi Péter Magyar care, apropo, este fostul soţ al lui Judit Varga, consideră că cei care se fac cu adevărat vinovaţi de această situaţie „se ascund după fustele a două femei”. Deşi, public, Magyar nu declară că premierul era la curent cu graţierea, totuşi concluzia în cauză este sugerată de discursurile sale publice.

Argumentul principal al lui Magyar ţine de faptul că Katalin Novák și Judit Varga erau două din cele patru persoane cu şanse reale de a-l succeda pe Orbán la funcţia de premier în cazul demisiei acestuia (celelalte două persoane fiind Péter Szijjártó și Gergely Gulyás).

Astfel, profitând de gafa Preşedintei, Orbán recurge la o campanie de epurare printre adversarii săi politici. Ipoteza este probată de faptul că decizia Preşedintei Katalin Novák de a graţia condamnatul putea trece neobservată pentru că n-a fost făcută publică, totuşi, ca din senin, subiectul a fost abordat de toate mediile din Ungaria, materialele jurnalistice fiind neapărat însoţite de comentarii agresive cu tentă sexistă care o vizau pe şefa statului.

Pentru că în Ungaria 80 la sută din media sunt controlate de partidul aflat la guvernare, ar fi o naivitate prea mare să presupunem că cineva dintre jurnalişti, „din pură întâmplare”, a descoperit pe site-ul cu dosarele decizia privind graţierea.

În plus, presa a reuşit să afle că iniţiativa despre această decizie n-a venit, de fapt, din partea Preşedintei Katalin Novák. O astfel de solicitare i-a fost adresată şefei statului de către episcopul calvinist Zoltán Balog, o persoană de încredere a lui Viktor Orbán şi un nume cunoscut în politica din Ungaria. Apropo, în anii 2012-2018 Zoltán Balog a fost ministru pentru resurse umane.

Este curios că în această poveste Balog s-a mulţumit să prezinte doar nişte scuze publice, reuşind să-şi păstreze funcţia şi să evite dezaprobările din partea conducerii de stat. Este clar că Orbán nu are nici ce mai mică dorinţă să clarifice ce s-a întâmplat în realitate. Pentru dânsul este suficient că a putut elimina de pe tabla de şah două figuri politice puternice.

Eşichierul politic din Ungaria are multe afinităţi cu eşichierul politic din Ucraina din perioada mandatului prezidenţial al lui V. Ianukovici, dar are şi unele caracteristici specifice, în special:

lipsa unei opoziții funcționale și competitive capabile să guverneze țara;
disciplina severă printre membrii Partidului „Fidesz” care nu admite niciun fel de declarații publice necoordonate și care nu permite „spălatul rufelor în public” atunci când apar unele conflicte interne;
80 la sută din spațiul mediatic al țării, așa cum am menționat anterior, este controlat de partidul aflat la guvernare. Monopolul media guvernamental este condus personal de către Antal Rogán, șeful aparatului lui Orbán. Imperiul mediatic controlat de către Guvern desfășoară cu regularitate ample campanii informaționale în mass-media din Ungaria, iar narațiunile lansate de către Guvern sunt preluate de toate instituţiile media, detaliat și fără modificări. Lucru care, așa cum observăm, s-a întâmplat în cazul lui Novák și Varga.

În atare de condiții, de toate evenimentele din Ungaria, evident, se face responsabil prim-ministrul, or, el și persoanele sale de încredere controlează în totalitate situația, în mâinile lor aflându-se și toate pârghiile de influență.

Astfel, în cazul cu grațierea, legislația în vigoare prevede că Președinta (Novák) înaintează ministrei Justiției (Varga) cererea de grațiere, iar șefa de la Justiție o semnează. În toate cazurile similare din Ungaria, în special, în anul 1998 în dosarul Kúnos, ministrul Justiției s-a consultat cu prim-ministrul pentru a lua decizia. Acum, evident, nu putem demonstra că Varga i-a solicitat lui Orbán sfatul, totuși, e greu să ne imaginăm că, în locul ei, un politician experimentat ar fi semnat o decizie atât de controversată fără aprobarea şefului de Guvern.

Din această perspectivă, ipoteza că în scandalul grațierii Orbán a fost iniţiatorul și nu arbitrul, merită toată atenţia. Totuşi, de această dată, el a dat-o de câteva ori în bară.

Provocând un conflict între politicienii tineri şi progresişti, membrii „Fidesz” care optează pentru dezvoltarea ţării, şi grupul de influenţă al oligarhilor care-şi doresc să menţină actualul status quo şi să-şi sporească în continuare averile din contul resurselor statului, Orbán a creat o opoziţie formată din membrii propriului partid.

Asigurându-şi controlul asupra tuturor instituţiilor media din stat, Orbán, cu mâna lui, şi-a trimis cetăţenii să caute informaţii veridice, de alternativă, pe reţelele sociale. Iată de ce ei ştiau unde anume pe reţele să caute interviul lui Magyar care critica „Fidesz” şi Guvernul putred de corupt (până acum interviul cu Magyar a acumulat peste 2 mil. de vizualizări pe Youtube).

După apariția acestui interviu, Orbán, prin intermediul oamenilor săi din componența „Fidesz”, a început să facă presiuni asupra lui Magyar, astfel că ultimul n-a avut de ales fiind nevoit să continuă discuția sinceră despre viitorul țării în stradă, în cadrul „Maidanului” ungar din 15 martie.

Deocamdată nu este clar care va fi reacția lui Orbán la protestul organizat de fostul său camarad. Totuși, ca o persoană care depinde de două lucruri, de Putin și de oligarhii maghiari, cel mai curând, el va opta pentru scenariul pus în aplicare în Ucraina în iarna lui 2014.

Ce anume urmează să se întâmple?

Este destul de probabil că printre protestatari vor fi infiltrați provocatorii care vor instiga la violență. Chiar Viktor Orbán însuşi ar putea da un astfel de ordin în încercarea de a discredita opoziţia. Sau ar putea recurge la serviciile FSB-ului din Rusia. Atunci pentru Orbán va fi suficient să le ordone serviciilor secrete din Ungaria să nu intervină, pe când agenţii FSB vor face tot ce este necesar pentru destabilizare. Anume aşa a procedat Preşedintele Ucrainei Ianukovici, cel care le-a permis serviciilor de secrete ruseşti să acţioneze pe teritoriul ţării sale.

O lume întreagă ştie care a fost finalul acestei cochetări a lui Ianukovici cu Rusia. Pentru Orbán finalul va fi acelaşi ca și pentru tizul său Ianukovici: teroare scăldată în sânge, urmărire penală şi o ruşine de care nu poate scăpa. Cine este interesat de o astfel de evoluţie a evenimentelor? Evident că nici Uniunea Europeană şi nici ungurii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#ianucovici #Orban #Ucraina

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.