La data de 1 aprilie cele mai bogate 10 persoane de pe planetă valorează în total 1,59 trilioane de dolari – cu 28 de miliarde de dolari mai mult decât acum o lună. Potrivit Forbes SUA, Elon Musk a coborât cu un loc, iar cea mai bogată persoană din India a ieșit din top 10 după o apariție scurtă în martie. Șapte dintre cele mai bogate 10 persoane din lume sunt și mai bogate decât erau acum o lună.
Bernard Arnault, magnatul din industria de lux, este cea mai bogată persoană din lume din februarie și până în prezent, datorită performanței remarcabile a acțiunilor sale LVMH. Pentru următoarele două locuri a existat o luptă între CEO-ul Tesla, Elon Musk, și președintele Amazon, Jeff Bezos, care pe parcursul lunii martie au ajuns unul înaintea altuia și invers de cel puțin de o duzină de ori.
La 1 aprilie, înainte ca acțiunile să înceapă tranzacționarea, Bezos ocupa locul al doilea în topul celor mai bogați oameni ai lumii, evaluat la aproximativ 198 miliarde de dolari, în timp ce Musk era pe locul al treilea, cu 3 miliarde de dolari mai puțin. Principalul factor în dinamica averii lui Musk este prețul acțiunilor Tesla; compania a avut cea mai slabă performanță a acțiunilor în indicele S&P 500 în primul trimestru al anului 2024, scăzând cu 29%. În luna martie acțiunile Tesla au scăzut cu 13%, micșorând averea lui Musk cu 14 miliarde de dolari.
Cel mai mare câștigător în martie a fost cofondatorul Oracle, Larry Ellison, a cărui avere s-a mărit cu aproape 16 miliarde de dolari datorită creșterii de 10% a prețului acțiunilor gigantului de software. Ellison este în prezent a cincea cea mai bogată persoană din lume, fiind depășit în luna martie de CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg.
Mukesh Ambani din India, care în martie a revenit în top 10 pentru prima dată din februarie 2022, a coborât ieri, 1 aprilie, pe locul al 11-lea.
Pe locul al 10-lea a urcat cofondatorul Google, Sergey Brin, ajutat de o creștere de 10% în prețul acțiunilor Alphabet în martie; averea lui Brin a urcat astfel la aproximativ 121 miliarde de dolari.
Forbes ține evidența miliardarilor lumii din 1987; anul trecut în lista acestora erau 2.640. Pe tot parcursul anului, Forbes SUA actualizează zilnic averile miliardarilor, care sunt în strânsă legătură cu prețurile acțiunilor companiei pe care au fondat-o sau cofondat-o.
Iată cele mai bogate 10 persoane din lume la data de 1 aprilie 2024, la ora 12 a.m. Eastern time, conform Forbes SUA.
- Bernard Arnault
- Jeff Bezos
- Elon Musk
- Mark Zuckerberg
- Larry Ellison
- Warren Buffett
- Bill Gates
- Larry Page
- Steve Ballmer
- Sergey Brin
Bernard Arnault
Averea netă: 226,2 miliarde de dolari
Sursa: LVMH / bunuri de lux
Vârstă: 75
Reședința: Paris
Cetățenie: Franța
Arnault a construit cea mai mare companie de bunuri de lux din lume cu aproximativ 70 de mărci de modă și cosmetice, inclusiv Louis Vuitton, Christian Dior, Moet & Chandon, Sephora și bijutierul Tiffany & Co. Tatăl lui Arnault a câștigat milioane în afaceri de construcții; pentru a începe, Arnault a folosit 15 milioane de dolari din acea avere pentru a cumpăra Christian Dior.
Toți cei cinci copii ai lui Arnault lucrează în diferite domenii ale imperiului LVMH. În acest an, Arnault a nominalizat doi dintre fiii săi – Alexandre, 31 de ani, și Frédéric, 29 de ani – în consiliul de administrație al LVMH. Fiica sa, Delphine, în vârstă de 48 de ani, care conduce Dior, și fiul său Antoine, de 46 de ani, sunt deja membri ai consiliului. Cel mai tânăr fiu al său, Jean, este director de ceasuri la Louis Vuitton.
Jeff Bezos
Averea netă: 198,4 miliarde de dolari
Sursa: Amazon
Vârstă: 60
Reședința: Miami, Florida
Cetățenie: SUA
Jeff Bezos a creat gigantul comerțului electronic Amazon în 1994 și l-a condus din poziția de CEO până în iulie 2021 (de atunci a rămas președinte); în aceeași lună, a mers în spațiu pe o rachetă construită de compania privată de rachete Blue Origin, pe care a fondat-o și a finanțat-o cu miliarde de dolari.
Averea sa a crescut cu aproape 3 miliarde de dolari în martie 2024 ca rezultat al unei creșteri a acțiunilor Amazon. Înainte de a-și înființa Amazon.com în garajul său din Seattle, a lucrat la New York la fondul de investiții D.E. Shaw.
Amazon a început ca un comerciant online de cărți într-o perioadă în care puțini oameni cumpărau bunuri online. Compania a crescut și a dominat stocarea în cloud, intrând ulterior și în producția de filme și seriale pentru Amazon Prime Video.
În 2019, Bezos și soția sa MacKenzie au divorțat; ca parte a acordului, ea a primit 4% din acțiunile Amazon și el a păstrat 12%. De atunci, el a vândut și a donat multe din acțiunile sale, iar acum deține sub 10% din companie.
Din momentul în care Amazon a devenit public în 1997, Forbes calculează că Bezos a vândut acțiuni în valoare de peste 27 miliarde de dolari. Prin intermediul Bezos Expeditions, el a investit într-o serie de companii, inclusiv Airbnb și firma de software Workday.
Elon Musk
Averea netă: 195,3 miliarde de dolari
Sursa: Tesla, SpaceX, X (Twitter)
Vârstă: 52
Reședința: Austin, Texas
Cetățenie: SUA
Musk este CEO-ul companiei de mașini electrice Tesla, al firmei de rachete SpaceX și al companiei de social media X, anterior cunoscută sub numele de Twitter. Deține 13% din acțiunile Tesla și și-a pus în joc unele dintre acțiunile sale ca garanție pentru împrumuturi. A cumpărat X pentru 44 miliarde de dolari în octombrie 2022 și deține aproximativ 74% din compania de social media, care valorează acum mai puțin de jumătate din suma pe care a plătit-o.
Originar din Africa de Sud, Musk s-a mutat în Canada înainte de a împlini 18 ani, s-a înscris la Universitatea Queen din Ontario și apoi s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania, unde a obținut o licență în economie. În 2000, a fuzionat o bancă online pe care a cofondat-o, X.com, cu o companie similară cofondată de Peter Thiel pentru a forma PayPal, pe care eBay a cumpărat-o în 2002 pentru 1,4 miliarde de dolari.
A înființat SpaceX în 2002 în El Segundo, lângă Los Angeles. În 2004 s-a alăturat Tesla ca investitor și președinte al consiliului de administrație, la un an după ce a fost înființată; ulterior i s-a acordat titlul de cofondator. Musk, care a devenit CEO al Tesla în 2008 și a listat compania pe bursă în 2010.
Mark Zuckerberg
Averea netă: 170,3 miliarde de dolari
Sursa: Meta (Facebook)
Vârstă: 39
Reședința: Palo Alto, California
Cetățenie: SUA
Zuckerberg a cofondat Facebook – acum numit Meta Platforms – când era student la Universitatea Harvard în 2004. A crescut pentru a deveni cea mai mare rețea socială din lume, cu peste 3 miliarde de utilizatori lunar. Compania deține și Instagram și WhatsApp, ambele achiziționate și extinse în mod semnificativ.
Zuckerberg, CEO-ul Meta, a listat compania pe bursă în 2012 și deține încă aproximativ 13% din ea. El și soția sa, Priscilla Chan, au promis să direcționeze 99% din acțiunile lor în companie către “măsuri care promovează potențialul uman”. Unul dintre obiectivele ambițioase pe care le finanțează este dezvoltarea de instrumente care să vindece, să gestioneze sau să prevină toate bolile până la sfârșitul acestui secol.
Larry Ellison
Averea netă: 155,2 miliarde de dolari
Sursa: Oracle
Vârstă: 79
Reședința: Woodside, California
Cetățenie: SUA
Ellison a cofondat compania de software Oracle în 1977 și a condus-o ca CEO până în 2014; acum el este președinte și director tehnic al companiei.
De-a lungul anilor, Oracle a făcut o serie de achiziții mari, inclusiv cumpărarea Sun Microsystems în 2010 pentru 7,4 miliarde de dolari. În 2012, Ellison a cumpărat 98% din insula hawaiiană Lanai pentru 300 de milioane de dolari. Deține, de asemenea, case în California și Nevada.
Ellison a investit în Tesla și a fost membru al consiliului de administrație al companiei auto din 2018 până în august 2022.
Warren Buffett
Averea netă: 138,6 miliarde de dolari
Sursa: Berkshire Hathaway
Vârstă: 93
Reședința: Omaha, Nebraska
Cetățenie: SUA
Cunoscut ca “Oracolul din Omaha”, Warren Buffett este unul dintre cei mai de succes investitori din toate timpurile. Conduce conglomeratul de investiții Berkshire Hathaway, care deține zeci de companii, inclusiv asigurătorul Geico, producătorul de baterii Duracell și lanțul de restaurante Dairy Queen.
Fiul unui congresresman american, Buffett a cumpărat prima acțiune la vârsta de 11 ani și a completat primul său formular de impozitare la vârsta de 13 ani. Buffett a creat în 2010 “Angajamentul de a Da” – Giveaway Pledge – împreună cu Bill Gates și Melinda Gates, cerând miliardarilor să se angajeze să doneze cel puțin jumătate din avere organizațiilor de caritate. Buffett a declarat că va dona 99% din avere.
Până în prezent, el a donat cel puțin 51,5 miliarde de dolari în acțiuni Berkshire Hathaway către Fundația Gates, către fundațiile conduse de copiii săi și una înființată de prima sa soție decedată. Acest lucru îl face pe el cel mai generos miliardar din SUA – și de pe planetă.
Bill Gates
Averea netă: 131,3 miliarde de dolari
Sursa: Microsoft, investiții
Vârstă: 68
Reședința: Medina, Washington
Cetățenie: SUA
În adolescență, Gates a devenit pasionat de programare. A renunțat la Harvard pentru a cofonda firma de software Microsoft cu prietenul său din liceu, Paul Allen, în 1975, creând unul dintre primele programe software disponibile pentru industria emergentă a calculatoarelor personale.
A fost CEO al companiei timp de 25 de ani și a rămas președinte până în 2014. În cele din urmă, a părăsit consiliul de administrație în 2020, dar a declarat pentru Forbes în 2023 că încă își petrece aproximativ 10% din timpul său consultând echipele de la Microsoft.
În prezent Bill Gates deține investiții în zeci de companii, inclusiv în firma de eliminare a deșeurilor Republic Services și producătorul de echipamente agricole Deere & Co., și este unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri agricole din SUA. Bill și Melinda French Gates au divorțat în 2021; ea a primit aproximativ 10 miliarde de dolari în acțiuni și alte active ca parte a acordului de divorț.
Larry Page
Averea netă: 126 miliarde de dolari
Sursa: Google
Vârstă: 51
Reședința: Palo Alto, California
Cetățenie: SUA
Page a cofondat motorul de căutare Google cu colegul său de doctorat de la Stanford, Sergey Brin, în 1998, și a fost CEO până în 2001, apoi din nou în intervalul 2011- 2015. Acum servește ca membru al consiliului de administrație al Alphabet, compania-mamă a Google, și continuă să fie acționar majoritar.
Page a fost investitor-fondator în compania de minerit de asteroizi Planetary Resources, care a fost achiziționată de firma de blockchain ConsenSys în 2018.
Steve Ballmer
Averea netă: 124,5 miliarde de dolari
Sursa: Microsoft, Clippers, investiții
Vârstă: 68
Reședința: Hunts Point, Washington
Cetățenie: SUA
Ballmer, un coleg de la Harvard al lui Bill Gates, s-a alăturat Microsoft ca angajat în 1980, după ce a renunțat la programul de MBA la Universitatea Stanford. A condus Microsoft ca CEO din 2000 până în 2014.
Când s-a retras din Microsoft a cumpărat echipa Los Angeles Clippers pentru 2 miliarde de dolari – un record pentru o echipă NBA la acea vreme. Forbes evaluează acum echipa la 4,65 miliarde de dolari. Ballmer și soția sa, Connie, sunt printre cei 25 cei mai generoși filantropi din America.
Sergey Brin
Averea netă: 121,1 miliarde de dolari
Sursa: Google
Vârstă: 50
Reședința: Los Altos, California
Cetățenie: SUA
Brin a cofondat motorul de căutare Google cu colegul său de doctorat de la Stanford, Larry Page. La fel ca Page, el servește acum ca membru al consiliului de administrație al Alphabet, compania-mamă a Google, și este un acționar majoritar. Brin a reintrat activ în companie anul trecut pentru a optimiza chatbotul AI Gemini al Google și a fost numit “contribuitor de bază” când modelul a fost lansat în decembrie.
De asemenea, Brin a devenit cel mai mare donator individual pentru cercetarea bolii Parkinson, donând 1,25 miliarde de dolari spre diferite grupuri de cercetare.