Cum vrea unul dintre cei mai bogați oameni să transforme cea mai mare mahala din India într-un „oraș de clasă mondială”

02 Iul. 2024, 12:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
02 Iul. 2024, 12:45 // Bani și Afaceri //  bani.md

Când Masoom Ali Shaikh a venit în Mumbai în 1974, terenul unde s-a stabilit el era „doar un pârâu fără drumuri și cu gunoaie peste tot” – acum, Dharavi a devenit una dintre cele mai mari mahalale din Asia. Localnicii se tem că vieților lor sunt amenințate de planurile foarte ambițioase ale unuia dintre cei mai bogați oameni din lume, care vrea să transforme întreaga zonă într-un „oraș de ultimă generație și de clasă mondială”, care va arăta că „secolul XXI aparține Indiei”, relatează CNN.

Dharavi, care a apărut și în filmul Slumdog Millionaire („Vagabondul milionar”) câștigător la Premiile Oscar în 2008, este un labirint haotic plin de mici întreprinderi la toate colțurile, de la brutării, la măcelării și frizerii.

Toate aceste magazine servesc o populație de aproximativ 1 milion de oameni care trăiesc la grămadă în clădiri înghesuite și alei strâmte.

Mulți dintre ei sunt imigranți și artizani care au venit din alte părți ale Indiei ca să își câștige existența în această mahala care se întinde pe o suprafață de 200 de hectare.

Aceste întreprinderi produc venituri anuale de 1 miliard de dolari și sunt o sursă esențială de trai pentru multe familii. Unele dintre ele au trăit în Dharavi de mai multe generații.

Shaikh a venit aici din statul indian Uttar Pradesh și a deschis un atelier de pantofi cu care a reușit să își susțină familia timp de mulți ani, reușind chiar să deschidă un al doilea atelier pentru fiica lui.

Mahalaua se confruntă cu o serie lungă de probleme, inclusiv aglomerație extremă și mizerie. Mulți dintre localnici nu au acces la apă curentă sau toalete curate și suferă de diverse boli.

În unele zone prost aerisite, praful plutește permanent în aer și fumul se răspândește de la atelierele din apropiere.

Totul s-ar putea schimba, însă, dacă miliardarul și magnatul infrastructurii Gautam Adani, care l-a detronat pentru scurt timp pe Jeff Bezos de pe locul doi în topul celor mai bogați oameni din lume în 2022, va reuși să își ducă planurile la capăt.

„Un nou capitol de mândrie și intenție a început. Este o șansă istorică pentru noi să creăm un nou Dharavi al demnității, siguranței și incluziunii”, a scris Adani într-un mesaj pe site-ul companiei sale, după ce a câștigat dreptul de a dezvolta zona în 2022.

Adani a promis că va „crea un oraș de ultimă generație și clasă mondială care va reflecta o Indie renăscută, sigură pe sine și în creștere care își găsește un loc nou pe scena globală, întrucât secolul XXI aparține Indiei”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.