Creștere alarmantă: 40% mai multe mașini suspecte de furt oprite vama românească, moldovenii în top

18 Aug. 2024, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Aug. 2024, 10:22 // Actual //  bani.md

Numărul autovehiculelor suspectate a fi fost furate și oprite la vama româneascî a crescut cu 40% în primele șapte luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor oficiale furnizate de Poliția de Frontieră. Cele mai multe dintre aceste vehicule au fost descoperite la granița de vest a României, în special la punctele de trecere a frontierei Petea, din județul Satu Mare, și Borș, din județul Bihor.

Potrivit autorităților de peste Prut, șoferii opriți la frontieră au susținut în majoritatea cazurilor că nu erau conștienți de faptul că autovehiculele pe care le conduceau erau furate, declarându-se „cumpărători de bună credință” sau afirmând că au fost plătiți pentru a transporta mașinile fără să cunoască istoricul acestora.

Pe lângă granițele cu Ungaria, cazuri semnificative de autovehicule suspecte au fost înregistrate și la frontiera cu Bulgaria, în P.T.F. Giurgiu și P.T.F. Calafat, precum și la granița cu Republica Moldova, unde P.T.F. Albița (județul Vaslui) s-a evidențiat prin cel mai mare număr de astfel de incidente.

O analiză realizată de Poliția de Frontieră indică faptul că autovehiculele aflate în atenția autorităților provin în principal din România, Germania, Marea Britanie, Italia, Franța, Belgia și Elveția, majoritatea fiind autoturisme de lux și din clasa de mijloc. Persoanele care au încercat să introducă aceste vehicule în țară sunt cetățeni din diverse țări, inclusiv Bulgaria, Croația, Grecia, Moldova, Serbia, Polonia, România, Turcia, Ungaria și Ucraina.

Conform legislației, în toate cazurile au fost întocmite dosare penale pe numele celor implicați, iar autovehiculele au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră până la finalizarea investigațiilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.