Ford recheamă aproximativ 85.000 de SUV-uri Explorer pe piaţa din SUA, pentru risc de incendiu la motor

19 Aug. 2024, 09:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2024, 09:41 // Actual //  bani.md

Ford Motor recheamă aproximativ 85.000 de SUV-uri Explorer echipate cu pachetul Police Interceptor Utility, pe piaţa americană, din cauza temerilor legate de producere a unor incendii la motoare, potrivit Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din Statele Unite, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi, transmite Reuters.

În cazul unei defecţiuni a motorului, uleiul şi combustibilul ar putea fi eliberate în compartimentul motorului şi s-ar putea acumula în apropierea surselor de aprindere, ceea ce ar putea duce la un incendiu, a spus autoritatea de reglementare.

Rechemarea afectează SUV-urile din modelele anilor 2020-2022, echipate cu motoare hibride de 3,3 litri şi pe gaz.

Ford Explorer cu pachetul Police Interceptor Utility este echipat cu opţiuni de propulsie mai bune, întăriri structurale şi depozitare de marfă, în comparaţie cu modelul de bază vândut civililor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.