Nicio surpriză! BNM menține în continuare rata de politică monetară la 3,60% anual

19 Sept. 2024, 12:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Sept. 2024, 12:56 // Actual //  bani.md

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis astăzi să păstreze rata de bază la nivelul de 3,60% anual. În plus, ratele dobânzilor la creditele și depozitele overnight, operațiunile repo, precum și normele rezervelor obligatorii rămân nemodificate.

Decizia vine în contextul continuării efectelor politicii monetare anterioare, care au inclus diminuarea consecutivă a ratei de bază și reducerea normei rezervelor obligatorii. BNM a confirmat, în mare parte, valabilitatea prognozei inflației prezentate în Raportul asupra inflației din luna august.

Evaluarea actuală a condițiilor monetare reale pe piața depozitelor, creditelor și cea valutară sugerează o situație favorabilă pentru menținerea inflației în limitele intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale față de ținta de 5,0%.

BNM a anunțat că va continua să monitorizeze atent evoluțiile economice interne și externe pentru a asigura stabilitatea prețurilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

20 Oct. 2026, 14:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Oct. 2026, 14:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile comerciale din Republica Moldova au raportat un profit cumulat de 3,72 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie 2026, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Câștigurile sunt însă concentrate în mâinile câtorva instituții financiare. Este vorba de Moldova Agroindbank, Moldindconbank și Victoriabank au obținut împreună peste 3,1 miliarde de lei, echivalentul a aproape 84% din profitul întregului sistem bancar. În același timp, activele băncilor au ajuns la 206,3 miliarde de lei, iar depozitele atrase au depășit 157 de miliarde de lei.

Potrivit datelor BNM pentru septembrie 2026, cele zece bănci comerciale au raportat un rezultat financiar pozitiv cumulat de 3,719 miliarde de lei. Cea mai mare contribuție aparține Moldova Agroindbank (maib), care a înregistrat un profit de 1,633 miliarde de lei, reprezentând 43,9% din rezultatul total al sectorului.

Pe poziția a doua se situează Moldindconbank, cu un profit de 1,093 miliarde de lei, echivalentul a 29,4% din total. Victoriabank completează podiumul, cu 391,85 milioane de lei, sau 10,5% din câștigurile sistemului bancar.

Împreună, cele trei instituții financiare au acumulat un profit de 3,118 miliarde de lei. Astfel, aproape 84 de bani din fiecare leu de profit raportat de sistemul bancar provin de la aceste trei bănci.

Pe locul al patrulea se află OTP Bank, cu un rezultat pozitiv de 358,1 milioane de lei. Urmează FinComBank, cu 91,64 milioane de lei, ProCredit Bank, cu 80,72 milioane de lei, și Energbank, cu 34,25 milioane de lei.

Profituri mai reduse au fost raportate de Eximbank, cu 31,68 milioane de lei, EuroCreditBank, cu 2,82 milioane de lei, și Comertbank, cu 2,35 milioane de lei. Conform datelor prezentate, toate cele zece bănci au raportat rezultate pozitive.

Diferențele dintre instituțiile financiare sunt considerabile. Profitul obținut de maib este de aproape 700 de ori mai mare decât cel raportat de Comertbank, banca având cel mai mic rezultat financiar din clasament. Totuși, această comparație reflectă și diferențele majore de dimensiune dintre instituțiile respective.

Pe lângă câștigurile raportate, datele BNM arată că sistemul bancar gestionează active totale de 206,29 miliarde de lei.

Și la acest capitol, maib ocupă prima poziție, cu active de 74,56 miliarde de lei, ceea ce reprezintă peste 36% din totalul sistemului. Moldindconbank urmează cu 46,67 miliarde de lei, iar Victoriabank deține active în valoare de 35,2 miliarde de lei.

Împreună, cele trei bănci controlează aproximativ 156,43 miliarde de lei în active, echivalentul a 75,8% din totalul sectorului bancar.

O altă cifră importantă este cea a depozitelor. La sfârșitul lunii septembrie, băncile comerciale aveau depozite în valoare de 157,05 miliarde de lei. Cea mai mare parte era concentrată la maib, cu 55,79 miliarde de lei, Moldindconbank, cu 37,43 miliarde de lei, și Victoriabank, cu 26,86 miliarde de lei.

În total, cele trei instituții gestionau depozite de peste 120 de miliarde de lei, adică aproximativ 76,5% din soldul întregului sistem bancar.

În paralel, datele BNM arată că volumul creditelor și avansurilor înregistrate în categoria activelor financiare evaluate la cost amortizat constituia 121,58 miliarde de lei. Cele mai mari valori erau raportate de maib, cu 46,2 miliarde de lei, Moldindconbank, cu 29,06 miliarde de lei, și Victoriabank, cu 17,12 miliarde de lei.

Capitalurile proprii ale sistemului bancar au ajuns la 33,41 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 16,2% din activele totale.