Mario Draghi vrea să evite ca Europa să devină “un zid de taxe vamale”

10 Oct. 2024, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Oct. 2024, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Fostul premier italian Mario Draghi a declarat miercuri că dorește să evite ca Europa să devină „un zid de taxe vamale”, pe fondul tensiunilor dintre Beijing și UE cu privire la suprataxarea vehiculelor electrice produse în China. “Strategia de a construi un zid de taxe vamale în jurul economiei europene nu este fezabilă”, a declarat fostul președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) miercuri la Paris, invitat să ia cuvântul la sediul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite BFM TV.

Mario Draghi, autorul unui raport publicat la începutul lunii septembrie privind competitivitatea UE, a considerat, de asemenea, că „o mare parte din prosperitatea noastră provine din deschiderea piețelor din întreaga lume”, subliniind că jumătate din bogăția creată de Uniunea Europeană provine din comerț, în timp ce cifra pentru Statele Unite este mai mică de 30%.

La sfârșitul lunii septembrie, italianul afirmase deja că „ne vom face rău singuri” urmând calea protecționismului, iar în raportul său a recomandat să ne apărăm prin inovare.

Fără o strategie alternativă la protecționism, „marile puteri pot riposta împotriva noastră mult mai ușor pentru că suntem foarte deschiși”, a continuat miercuri Mario Draghi, referindu-se la răspunsul Chinei la taxele vamale europene asupra vehiculelor electrice anunțate la începutul lunii octombrie.Beijingul a anunțat deja măsuri de retorsiune împotriva coniacului importat din Europa și ar putea lua măsuri drastice și în alte sectoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.