Afaceriștii fierului vechi din Transnistria au bătut palma cu regele asfaltului din România să preia o oțelărie

27 Mart. 2024, 11:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
27 Mart. 2024, 11:01 // Bani și Afaceri //  bani.md

Antreprenorul Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de drumuri din România, a fost prezentat ca acceptând să preia combinatul siderurgic de la Oțelu Roșu, județul Caraș Severin, tranzacția fiind derulată printr-o firmă care fusese selectată inițial, în urmă cu aproape un an, de către Ministerul Economiei pentru a i se acorda un ajutor de stat de peste 130 milioane euro pentru un proiect investițional, denumit ″EcoMetal″, ajutor pe care însă nu l-a mai primit în cele din urmă.

Firma respectivă, Eco Wind Power SRL, controlată de familia Umbrărescu, a achiziționat luna trecută creanța ANAF asupra companiei Laminorul Danube Metallurgical Enterprise SRL (LDME), cea care a cumpărat în 2019 unitatea de producție de țevi de oțel din Oțelu Roșu, iar ulterior a intrat în insolvență, în februarie 2023, notează profit.ro.

LDME, proprietarul actual al combinatului Oțelu Roșu, are ca asociați principali compania poloneză Sunningwell International Polska (49,09%), fondată, controlată și condusă de omul de afaceri polonez Marek Frydrych, și societatea Omnisteel SRL din Republica Moldova (tot 49,09%), deținută de antreprenorii basarabeni Valentin Eșanu (35%), exportator de deșeuri metalice de peste Prut, Andrei Zabolotnîi (35%), patronul companiei IT Omnicom, și Alexandru Rotaru (30%). Acționari minoritari la LDME, cu câte 0,91%, sunt traderul de produse metalurgice West Trade SA din Polonia și firma românească Metary SRL, a aceluiași Alexandru Rotaru din Republica Moldova, care este și administrator special al LDME.

Firma familiei Umbrărescu a înlocuit Fiscul în postura de creditor al LDME și de titular al proceselor verbale de sechestru asigurător prin care ANAF pusese gaj de mai demult pe activele combinatului de la Oțelu Roșu, pentru datorii bugetare restante, potrivit datelor juridice oficiale. Contractul de cesiune a creanței a fost încheiat pe 16 februarie.

Prefectul județului Caraș Severin și primarul din Oțelu Roșu au declarat public că prețul cesiunii de creanță ar fi fost de circa 12 milioane euro. De asemenea, politicienii locali, dar și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au transmis mesajul că preluarea combinatului de către familia Umbrărescu, în urma achiziției datoriei către Fisc a proprietarului insolvent, se află în linie dreaptă.

În cel mai recent tabel cu datorii al companiei insolvente, valoarea totală a fostei creanțe a ANAF asupra LDME, cedată către Eco Wind Power SRL, figurează ca dublă în raport cu prețul de cesiune vehiculat public, respectiv ca fiind de peste 123 milioane lei (în jur de 24,8 milioane euro), ceea ce reprezintă mai mult de 81% din totalul masei credale a societății, de 151,7 milioane lei. Datoria preluată este compusă dintr-o creanță garantată de 117,64 milioane lei și una bugetară de 5,67 milioane lei.

Mai recent, în ianuarie 2024, două firme de trading și distribuție de produse metalurgice și ciment din România care, printre altele, vând deșeuri metalice feroase Uzinei Metalurgice Moldovenești de la Rîbnița din Transnistria, controlată de regimul separatist de la Tiraspol, și îi distribuie acesteia produsele finite în România și alte țări din UE, au ajuns și ele la masa credală a LDME. Cele două, Moldmetal Trading SRL și MMS Minerals & Metals Solutions SRL, au cumpărat creanțe privilegiate garantate datorate de LDME în sumă totală de peste 2,7 milioane lei și au intrat de asemenea în comitetul creditorilor.

Anul trecut, Moldmetal Trading SRL și MMS Minerals & Metals Solutions SRL, acum creditoare ale LDME, au finalizat și inaugurat un centru logistic de depozitare, încărcare-descărcare și transport feroviar și auto de produse siderurgice la Holboca, în județul Iași, la 30 de kilometri de granița cu Republica Moldova.

Moldmetal Trading SRL, un business cu rulaj anual de peste jumătate de miliard de lei pus pe picioare în urmă cu 10 ani, îi are ca asociați pe transnistreanul de naționalitate ucraineană Oleg Babii (50,5%), pe cetățeanul român originar din Republica Moldova Radomir Șeremet (48,51%, plus calitatea de administrator, fost șef serviciu control intern la Mechel, ex-proprietarul rus al combinatului Oțelu Roșu) și pe românul Vasile Tamba (0,99%). La MMS Minerals & Metals Solutions SRL, înființată în 2012 și cu rulaj anual de peste 100 milioane lei, acționari sunt basarabenii Petru Șeremet, tatăl lui Radomir Șeremet (60%) și Cristina Golubcova (40%).

Din comitetul creditorilor LDME mai face parte firma MF Industry & Asset Management SRL, controlată de Metary SRL a lui Alexandru Rotaru din Republica Moldova, administratorul special al LDME, cu peste 1 milion de lei, din care circa 811.000 lei reprezintă datorii salariale preluate de la angajații combinatului.

Mai important, însă, MF Industry & Asset Management SRL are închiriate activele combinatului de la Oțelu Roșu, printr-un contract încheiat în septembrie 2022 cu LDME. Prin contract a fost transferată inclusiv activitatea societății debitoare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Apr. 2026, 16:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 16:05 // Oameni şi Idei //  Grîu Tatiana

Extinderea pe piața din România nu este un pas de imagine, ci rezultatul unui proces construit în timp, cu decizii asumate și investiții consistente. Fondatorul INAMSTRO, Vitalie Verejan, vorbește într-un interviu pentru The List despre cum o companie din Republica Moldova ajunge să se poziționeze într-o piață mai mare și mai competitivă, unde nu contează prezența, ci capacitatea de a livra constant proiecte relevante.

Pe lângă Republica Moldova, compania INAMSTRO dezvoltă astăzi proiecte în mai multe orașe din România, după ce a intrat inițial pe piața din Iași și a continuat cu Brașov și București. Parcurs, care potrivit fondatorului Vitalie Verejan, nu a fost construit pe un plan rigid, ci pe decizii adaptate la context.

„Extinderea nu a pornit de la o strategie fixă, stabilită din start, ci mai degrabă dintr-o adaptare continuă la oportunitățile care au apărut pe parcurs. Am urmărit atent piața, am analizat fiecare context și am ales să intrăm acolo unde am simțit că putem aduce valoare reală”, afirmă Vitalie Verejan.

Investițiile companiei INAMSTRO în România au ajuns la aproximativ 20 de milioane de euro, un nivel care reflectă atât angajamentul pe termen lung, cât și încrederea în potențialul pieței. În același timp, antreprenorul recunoaște că intrarea pe această piață vine cu provocări reale, mai ales pentru un jucător care trebuie să își reconstruiască poziția de la zero.

„Un business nu se transferă pur și simplu, dar se construiește din nou. Nu ai în spate decât experiența, restul le iei de la zero”, explică acesta, descriind o piață matură, competitivă și cu așteptări ridicate din partea clienților.

Modelul de dezvoltare al companiei se bazează în mare parte pe capital propriu, în contextul în care accesul la finanțare bancară pentru proiecte imobiliare este limitat. Ritmul lucrărilor depinde și de vânzări, iar acest echilibru oferă stabilitate proiectelor.

„Capitalul propriu susține etapele inițiale și oferă stabilitate, iar vânzările asigură continuitatea și un ritm constant al lucrărilor”, punctează fondatorul INAMSTRO.

Diferența pe care compania încearcă să o aducă pe piață ține de modul în care sunt gândite proiectele, de la concept până la execuție. Accentul cade pe arhitectură, pe calitatea materialelor și pe experiența locuirii, nu doar pe viteza de vânzare.

„Nu pornim de la ideea de „ce se vinde mai repede”, ci de la „ce merită construit””, spune Vitalie Verejan, subliniind că această abordare se vede în proiectele dezvoltate în București, inclusiv în concepte care integrează arhitectura cu elemente artistice și funcționale.

Pe partea de cerere, fondatorul companiei spune că observă o schimbare importantă în comportamentul clienților din România, unde tot mai mulți cumpărători aleg locuințele pentru uz propriu, pe termen lung.

„Vedem însă tot mai clar o tendință: mulți cumpără pentru a locui, pentru ei și pentru generațiile următoare. Pentru noi, acesta este un semnal important, care ne arată că produsul răspunde unor nevoi reale, nu doar unui interes de moment”, afirmă antreprenorul.

Experiența pe această piață a inclus și situații complicate, inclusiv în relația cu administrația locală, însă acestea sunt privite de Vitalie Verejan drept etape necesare în procesul de dezvoltare.

„Nu ne oprim atunci când lucrurile nu merg conform planului, ci căutăm soluții și ne ajustăm direcția”, spune Verejan, accentuând importanța adaptării într-un mediu care funcționează după reguli diferite.

Pentru următorii ani, strategia companiei nu vizează o creștere accelerată, ci o consolidare atentă a poziției pe piața din România, prin proiecte care își păstrează valoarea în timp și prin parteneriate stabile.

„Nu urmărim o expansiune rapidă, ci una stabilă, în care fiecare proiect livrat devine un argument pentru următorul”, concluzionează fondatorul INAMSTRO, descriind un model de dezvoltare care mizează pe consistență și rezultate pe termen lung.

INAMSTRO este o companie de dezvoltare imobiliară din Republica Moldova, cu o activitate de peste 20 de ani, construită prin proiecte care au mizat pe calitate și poziționare pe termen lung. Extinderea în România a început în 2019, odată cu lansarea primelor proiecte în Iași, un pas făcut după consolidarea experienței pe piața din Chișinău.

Ulterior, compania și-a continuat dezvoltarea în Brașov și București, unde derulează proiecte rezidențiale și își consolidează treptat prezența într-o piață mai competitivă și mai matură.