Află 5 motive pentru care să vii la Târgul locurilor de muncă din Chișinău

30 Iun. 2022, 10:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Iun. 2022, 10:19 // Actual //  bani.md

Îți dorești un loc de muncă imediat după finalizarea studiilor? Vrei să ai competențele necesare pentru domeniile viitorului? Dar și să descoperi oferte de angajare disponibile la momentul actual? Atunci participă la Târgul locurilor de muncă care se va desfășura în data de 1 iulie, între orele 10.00 și 14.00 la „Radisson Blu Leogrand Hotel” din Chișinău.

Evenimentul va avea loc în cea de-a doua zi a conferinței naționale „Promovarea angajabilității tinerilor calificați pentru o dezvoltare sustenabilă”, care are scopul de a identifica oportunități de formare, dar și perspective de angajare în funcție de nevoile pieței muncii pentru a îmbunătăți abilitățile tinerilor și a le spori șansele de angajare.

Află 5 motive pentru care să vii la Târgul locurilor de muncă:

  1. Vei descoperi oferte avantajoase de angajare. Circa 20 de agenți economici din Republica Moldova se vor întrece în oportunități diverse de angajare pentru tineri. Printre participanți se vor număra companiile Kaufland, Bucuria, Linella, Carmez, Panilino, Diaztech, Magenta Consulting ș.a.
  2. Vei afla tendințele pieții muncii. În cadrul târgului vei avea șansa de a interacționa cu reprezentanții companiilor participante, a afla informații despre locurile vacante și condițiile de angajare, dar și a explora perspectivele diverselor domenii și tendințele actuale de pe piața muncii.
  3. Vei avea locul de muncă „direct în buzunar”. Interacțiunea cu angajatorii va fi un avantaj pentru tine și te va ajuta să obții un loc de muncă mai rapid și mai ușor. Aici vei avea ocazia să îți pui în valoare cunoștințele și aptitudinile pentru a lucra într-un domeniu interesant și bine plătit.
  4. Vei afla avantajele învățământului dual. Companiile prezente la eveniment fac parte din programul de învățământ dual, care reprezintă 30% instruire într-o instituție de învățământ tehnic și 70% practică direct într-o companie. Astfel, vei afla cum poți învăța, munci și câștiga cu învățământul dual.
  5. Vei socializa cu alți tineri. Evenimentul va avea loc direct în „inima” Chișinăului, într-o locație confortabilă pentru a aduna zeci de vizitatori, de aceea vei avea ocazia să cunoști alți tineri cu care să faci schimb de experiențe și să socializezi.

Târgul locurilor de muncă este organizat de Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova cu suportul proiectului „Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (BMZ) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

Mai multe detalii despre eveniment, află pe pagina de Facebook Învățământul Dual!

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 13:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 13:02 // Actual //  Ursu Victor

Companiile din regiunea transnistreană care importă produse petroliere, precum benzina și motorina, vor trebui să achite taxe către bugetul Republicii Moldova, în cadrul unui proces gradual de armonizare fiscală între cele două maluri ale Nistrului. Declarația a fost făcută de șeful Biroului politici de reintegrare, Valeriu Chiveri, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la Realitatea TV.

Potrivit oficialului, autoritățile de la Chișinău urmăresc crearea unui spațiu economic, fiscal și vamal comun, iar introducerea taxelor pentru anumite importuri din stânga Nistrului face parte din acest proces.

În acest context, companiile din regiune care importă resurse energetice, inclusiv benzină și motorină, au fost deja notificate că vor trebui să achite taxa pentru eficiența energetică.

„Când vorbim despre 1 iulie ca reper pentru începutul acestui proces de acumulare a taxelor TVA, accize și alte taxe nu vorbim despre o aplicare peste noapte. Va fi un proces gradual”, a declarat Valeriu Chiveri.

Potrivit lui, autoritățile nu își propun să provoace un șoc economic sau umanitar în regiune, motiv pentru care implementarea noilor reguli fiscale va fi etapizată și ar putea dura până la trei ani.

Oficialul a precizat că scopul acestor măsuri este egalarea condițiilor de activitate economică pentru companiile de pe cele două maluri ale Nistrului, inclusiv în ceea ce privește operațiunile de import și export.

Taxele colectate inclusiv cele provenite din TVA, accize, taxe vamale și taxa pentru eficiență energetică – vor fi direcționate într-un Fond de convergență, care ar urma să finanțeze proiecte sociale și de infrastructură.

Viktor Gușan, considerat cel mai influent om de afaceri din regiune, conduce holdingul „Sheriff”, companie care operează în aproape toate sectoarele economiei transnistrene de la retail alimentar, import de automobile și carburanți, la servicii hoteliere, telecomunicații, criptomonedă, bancă și asigurări. Grupul controlează totodată o importantă rețea media și exportă băuturi alcoolice produse local.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!