Alegi un vin pentru cină? Iată care au fost apreciate cel mai recent cu medalii la concursuri internaționale

19 Apr. 2021, 19:00
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
19 Apr. 2021, 19:00 // Au Bani //  MD Bani

Vinul Moldovei continuă să se remarce peste hotarele țării. Unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de vinuri „Mundus Vini” a completat palmaresul țării cu încă 70 de distincții.

Producătorii de vinuri din Moldova au obținut 34 de medalii de aur, 36 de medalii de argint și o mențiune pentru cea mai înaltă distincție a concursului „The Best of Show White”, obținută de vinăria Purcari cu  „Cuve de Purcari”.

„Concours Mondial de Bruxelles” a apreciat vinurile noastre cu încă 8 medalii, dintre care două medalii GRAND GOLD, 5 de aur și o medalie de argint. Participarea la competiții a fost susținută de către Oficiul Național al Viei și Vinului, care promovează constant vinul de calitate și diversificarea piețelor de export.

„Investiția în calitatea produselor vitivinicole confirmă că Republica Moldova face față cu succes competițiilor specializate, iar produsul mândriei naționale este tot mai apreciat peste hotarele țării. Numărul de medalii crește, munca continuă, iar propulsarea Vinului Moldovei în topurile de profil rămâne unul dintre scopurile noastre. Oficiul Național al Viei și Vinul va continua să reformeze sectorul, pentru a produce vinuri de înaltă calitate, care să aducă o valoare adăugată industriei.”, a menționat Cristina Frolov, directoarea Oficiului Național al Viei și Vinului.

Coompetiția „Mundus Vini” s-a desfășurat în perioada 23 – 28 februarie, în orașul german Neustadt.  La acest concurs, Republica Moldova a participat cu 75 de mostre de vin, de la 31 de vinării din țară. În total, la competiție au participat 7.300 de vinuri din 39 de țări.

„Concours Mondial de Bruxelles”, care s-a desfășurat în perioada 1-5 martie, a găzduit, pentru prima dată în istorie, o sesiune de evaluare concepută exclusiv pentru vinurile rose – „Rose Selection Concours Mondial de Bruxelles”, înainte de competiția principală. La această competiție, țara noastră a participat cu 24 de vinuri rose de la 13 vinării. Două dintre acestea, „Cabernet-Sauvignon” de la Vinia Traian și „Motive Rose” de la Vinăria din Vale au obținut medaliile Grand Gold. În competiție au participat în total 1.000 de vinuri rose.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.