Tichete de vacanță și turism digitalizat! Parlamentul dă undă verde unei revoluții în turismul moldovenesc

27 Iun. 2025, 16:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2025, 16:47 // Actual //  bani.md

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală, pe 27 iunie 2025, modificările la Legea Turismului, marcând un moment considerat de referință pentru dezvoltarea industriei turistice autohtone. Potrivit președintelui Asociației Patronale a Industriei Turismului (APIT), Sergiu Manea, schimbările vin ca rezultat al unui efort comun între APIT, instituțiile de stat și partenerii de dialog, potrivit lui Sergiu Manea Președinte, Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova.

În opinia lui Manea, una dintre cele mai importante prevederi este recunoașterea juridică a Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), care vor deveni parteneri oficiali ai administrațiilor locale în dezvoltarea și promovarea turismului. Totodată, au fost introduse tichetele de vacanță pentru angajați, valabile doar în structuri turistice din Republica Moldova, ceea ce va stimula direct consumul intern și economia locală.

„Legea mai prevede consolidarea cadrului de funcționare al Oficiului Național al Turismului (ONT), introducerea unui registru digital al operatorilor turistici, obligativitatea certificării pentru directorii de agenții de turism și susținerea digitalizării serviciilor din sector. De asemenea, terminologia legală a fost actualizată, înlocuindu-se termenul de „turoperator” cu „agenție tur-operatoare”, pentru o mai bună aliniere la standardele internaționale”, mai spune Sergiu Manea.

Printre propunerile importante ale APIT care nu au fost deocamdată incluse în lege se numără subordonarea directă a ONT către Guvern și crearea unui Fond Național pentru Turism, destinat promovării, dezvoltării produselor turistice și cofinanțării activității OMD-urilor.

„Este momentul să consolidăm ceea ce s-a obținut, dar și să continuăm eforturile pentru introducerea măsurilor rămase. Vom monitoriza implementarea noilor prevederi și vom propune măsuri concrete pentru a transforma această lege într-un adevărat motor de dezvoltare pentru turismul autohton”, a declarat Sergiu Manea, președintele APIT.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.