Alertă energetică: Moldova se pregătește pentru oprirea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina

19 Aug. 2024, 09:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Aug. 2024, 09:44 // Actual //  bani.md

Începând cu 1 septembrie 2024, capacitatea de transport a gazoductului transbalcanic la punctul de interconectare transfrontalieră „PI Căușeni” dintre Ucraina și Moldova, în regim reverse-flow, va fi majorată la 11,5 milioane de metri cubi pe zi, oferind o capacitate fermă. Anterior, pe acest punct, era disponibilă doar o capacitate întreruptibilă de până la 10,0 milioane de metri cubi pe zi.

De asemenea, pe aceeași dată, la punctul de interconectare „PI Grebenyky” dintre Moldova și Ucraina, în regim reverse-flow, va fi lansată o capacitate fermă de 1,0 milion de metri cubi pe zi, față de capacitatea întreruptibilă de până la 4,0 milioane de metri cubi pe zi disponibilă anterior.

Această măsură aduce multiple avantaje pentru traderi, furnizori și consumatorii de gaze naturale din Republica Moldova, în special în contextul unei posibile opriri a tranzitului de gaze naturale rusești prin Ucraina, prin punctul de interconectare transfrontalieră „PI Sudzha”.

Secretarul de stat, Constantin Borosan, subliniază că această creștere a capacității va spori securitatea energetică a țării, asigurând astfel acoperirea întregului necesar de consum al Republicii Moldova, inclusiv a regiunii transnistrene, prin gazoductul transbalcanic și gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău.

De asemenea, traderii și furnizorii vor beneficia de o previziune mai bună, având posibilitatea de a rezerva capacitate de transport fermă, garantând astfel livrarea gazelor naturale în orice moment.

Totodată, dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale va fi consolidată, iar Coridorul Vertical de Gaze, care leagă terminalele LNG din Grecia cu depozitele de stocare din Ucraina, va deveni mai atractiv pe întregul său traseu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.