Alimentul responsabil de propria-ți ferice. De câte ori pe zi trebuie să-l consumi

11 Dec. 2021, 09:41
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
11 Dec. 2021, 09:41 // Au Bani //  MD Bani

Un grup de cercetători, de la Universitatea de Stat din Seul, au constatat că adulții care au mâncat câte 10 grame de ciocolată neagră, cu un conținut de 85% cacao, de trei ori pe zi, au avut o stare de spirit mai bună, scrie Daily Mail.

Potrivit specialiștilor, fericirea apărută la aceste persoane sănătoase este legată de modificările microbiene din intestin.

Rezultatele colectate de la 48 de participanți au arătat că procentul foarte mare de cacao din ciocolata neagră a avut o influență pozitivă în cazul stărilor emoționale negative.

Cercetătorii au subliniat că beneficiile au fost găsite doar la consumul de ciocolată neagră care conține 85% cacao și nu la ciocolata cu lapte populară, care ar trebui mâncată cu moderație.

Produsele de ciocolată cu un procent foarte mare de cacao sunt mai bune pentru sănătatea oamenilor, deoarece conțin mai puțin zahăr, grăsimi și alți aditivi, cum ar fi coloranți și ulei de palmier.

„Din câte știm, acesta este primul studiu care oferă dovezi că consumul de ciocolată neagră în viața de zi cu zi influențează stările fiziologice și psihologice”, au spus cercetătorii.

Stările de dispoziție ale participanților au fost măsurate cu ajutorul programului de influențe pozitive și negative (PANAS). Oamenii și-au evaluat sentimentele pe o scală de la unu la cinci.

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!