Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti: Oligarhii care sunt în complictate cu Federaţia Rusă, să fie sancţionaţi

04 Mart. 2023, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2023, 05:45 // Actual //  bani.md

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, a afirmat miercuri seară, la Euronews, că autorităţile moldoveneşti speră ca în cursul acestui an aşa-numiţii oligarhi care încearcă destabilizarea ţării să fie puşi pe ”lista neagră” a Uniunii Europene, potrivit.

El precizează că autorităţile moldovene au cerut extrădarea milionarului Ilan Şor, despre care spun că se află în spatele protestelor de stradă din Republica Moldova, arătând că sunt conştiente că extrădarea acestuia din Israel va fi ”mai dificilă”, dar că oficialii de la Chişinău ”vor insista”. Conform lui Chirilă, Republica Moldova este ”mult mai pregătită” acum decât era în urmă cu un an pentru a face faţă provocărilor din exterior.
”Să ne aducem aminte că în toamnă am avut de o amploare mai mare decât le avem acum şi am reuşit să facem faţă. De această dată sunt mai violenţi, dar şi forţele noastre de ordine sunt pregătite şi instruite să facă faţă unor astfel de provocări. Suntem mult mai bine pregătiţi decât eram acum un an şi nu vom fi luaţi prin surprindere, indiferent de unde va veni această provocare”, a afirmat Victor Chirilă, vineri seară, la Euronews România.

Ambasadorul a explicat că autorităţile moldoveneşti ştiu ”foarte bine” de unde vin provocările la adresa puterii de la Chişinău.
”Ştim cine este instigatorul, organizatorul principal al acestor proteste, domnul Şor care se află în Israel şi extrădarea căruia a fost solicitată şi autorităţile din Israel analizează această solicitare, înţeleg că nimic nu este imposibil. Ne dăm seama că procedurile de extrădare vor fi mai dificile, dar noi vom insista”, a adăugat Victor Chirilă.

El a mai afirmat că autorităţile de la Chisinău îşi doresc ca oligarhii implicaţi în acte de corupţie şi acţiuni de destabilizare a ordinii democratice din ţară să fie sancţionaţi.
”Suntem în discuţii şi cu Bruxellesul şi cu statele membre pentru a-i sancţiona, a-i pune pe lista neagră şi în interiorul Uniunii Europene pe Plahotniuc şi pe Şor şi pe alţi oligarhi. (…) Urmează un proces de reflecţie, sperăm foarte mult ca acest proces de reflecţie să dureze cât mai puţin astfel încât să avem pe parcursul anului acesta, de ce nu până la sfârşitul acestui an, o decizie prin care aceşti oligarhi care contribuie la destabilizarea ordinii din Republica Moldova în complicitate directă sau indirectă cu Federaţia Rusă să fie sancţionaţi, puşi pe lista neagră, conturile lor bancare să fie blocate”, a adăugat ambasadorul Victor Chirilă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 14:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 14:16 // Actual //  Grîu Tatiana

Centrala de la Cuciurgan ar urma să treacă vineri, 13 noiembrie, la producerea energiei electrice pe bază de cărbune, pe fondul reducerii volumelor de gaze care ajung în regiunea transnistreană. Despre aceasta scrie MOST, care citează surse din sectorul energetic de pe ambele maluri ale Nistrului. 

Decizia ar fi fost luată din cauza că o nouă plată pentru gazele destinate regiunii ar întârzia. Mecanismul actual de aprovizionare se bazează pe contractele încheiate de Moldovagaz cu MET Gas and Energy Marketing AG și presupune plata în avans atât a gazelor, cât și a transportului.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat pe 12 noiembrie, în cadrul unei emisiuni TV, că autoritățile de la Chișinău nu au fost informate despre o eventuală reducere sau oprire a livrărilor finanțate de Rusia. Oficialul a precizat că Moldovagaz a constituit stocurile obligatorii pentru regiunea transnistreană, care pot fi folosite dacă aprovizionarea se întrerupe, până la găsirea unei alternative. Pentru sezonul rece 2026–2027, planul Guvernului prevedea un stoc de 135,9 milioane de metri cubi de gaze pentru malul stâng.

Centrala de la Cuciurgan a mai trecut pe cărbune la începutul anului 2025, când livrările de gaze către regiunea transnistreană au fost întrerupte pentru mai bine de o lună. Atunci, mai multe întreprinderi și-au suspendat activitatea.