Andreas Dapp: Cu ajutorul GIZ, am creat până acum 40 de locuri de muncă la Comrat

28 Iun. 2022, 11:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
28 Iun. 2022, 11:44 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Compania germană Beurer GmbH, producător de produse medicale specializate în prevenire și diagnosticare, a deschis o unitate de producție la Comrat, Găgăuzia. Entitatea reprezintă un exemplu de implementare cu succes, cu ajutorul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a unui proiect de investiții în Republica Moldova.

„Suntem încă în procesul de accelerare și formare a primului pas. În prezent încheiem extinderea clădirii de producție, apoi vom aduce mai multe produse în Moldova”, spune Andreas Dapp, directorul de achiziții și producție al companiei, precizând că activitatea noii unități de producție a început în martie 2022.

Potrivit acestuia, intrarea pe piață a companiei germane (sub numele „Beurer MDL”) a creat 40 de locuri de muncă la Comrat.

„Oferim locuri de muncă sigure și securizate într-un mediu de lucru confortabil cu un salariu competitiv. Extindem acum spațiul de producție actual cu aproape 600 m2 suplimentari. Acolo vom crește până la sfârșitul anului viitor până la 80 de angajați. Pașii următori sunt în prezent în curs de evaluare, dar Moldova este o locație strategică pentru creșterea noastră continuă”, afirmă Andreas Dapp.

„GIZ ne-a ajutat mult în analiza pieței și în soluționarea tuturor problemelor”

Actualmente, cu sprijinul GIZ, compania reușește să-și dezvolte afacerea în Zona Economică Liberă „Valkaneș”, subzona Comrat.

„Îi cunoșteam încă din prima mea ședere în Moldova, cu Coroplast. Am fost foarte des în contact. Și după ce am convenit pe intern să analizăm opțiunea Moldova, am contactat GIZ și mi-au organizat întreaga agendă a călătoriei, inclusiv întâlnirile necesare cu autoritățile, alte companii din Moldova. Ne-au sprijinit cu pregătirea tuturor datelor necesare și au organizat a doua călătorie împreună cu CEO-ul nostru la începutul lunii decembrie. Ne-au susținut și în timpul înregistrării și sunt aici și în caz de dificultăți sau provocări.

Am luat decizia la începutul lunii decembrie 2021 și am început producția pe 21 martie. Este un succes în ceea ce privește calitatea și eficiența

Am fost aproape doi ani și jumătate în Moldova, pentru a înființa această fabrică.(…) Este o țară competitivă și nu prea departe. Dar, pe lângă competitivitate, punctul principal era că eram familiarizat cu țara și noile procese.

De asemenea, am fost foarte norocoși să găsim un manager de fabrică foarte capabil și, totodată, sprijinul din partea Invest in Moldova/Gagauzia și a autorităților relevante a fost unul bun. Desigur, și GIZ se apropia de noi în mod regulat.

În prezent, nu există niciun plan de a merge în altă parte decât în Moldova. Suntem foarte fericiți la Comrat și vrem să creștem acolo”, relatează Andreas Dapp.

Peste 25 de proiecte investiționale, atrase de „Invest Moldova” cu sprijinul GIZ

Un alt exemplu de implementare a proiectelor investiționale în Republica Moldova este colaborarea dintre Agenția de Investiții „Invest Moldova” (MIA) și GIZ. Igor Ștefăneț, șeful Direcției Atragere și Protejare Investiții al MIA, relatează că în ultimii 3 ani, instituția a reușit să atragă peste 140 milioane de euro și să creeze peste 15.000 locuri de muncă, inclusiv datorită colaborării cu GIZ pentru fiecare sector economic.

„Noi am reușit să participăm, cu suportul GIZ, la cele mai importante expoziții internaționale dedicate atragerii investițiilor și promovării Republicii Moldova.

Proiectul MEPA a GIZ de acordare a asistenței în vederea atragerii investițiilor străine directe durează de 8 ani. La MIA sunt de peste 3 ani. Din practică, pot să vă spun că pe parcursul lor am avut o colaborare minunată, atât la nivel profesional, cât și personal. Plus, am reușit să atragem împreună peste 25 de proiecte investiționale în Republica Moldova.

Procesul de atragerea investițiilor este unul complex și implică multe etape, începând cu analiza sectoarelor și a zonelor economice, companiilor multinaționale, până la promovarea ofertei investiționale, facilitarea și organizarea vizitelor de studiu, dar și asistare pe toată durata de începere a unei afaceri și gestionarea ei în Moldova.

Pe toate aceste componente, noi am colaborat și am creat instrumente cu suportul GIZ pentru fiecare sector economic. Mă refer aici la studii de piață, analiza sectoarelor economice, profil investițional. Pe fiecare sector economic strategic al țării, având aceste instrumente la bază, cu cifre reale despre sector, cu date despre forța de muncă și costul ei, cu date despre facilități și zone economice libere, noi am reușit să participăm, cu suportul GIZ, la cele mai importante expoziții internaționale dedicate atragerii investițiilor și promovării Republicii Moldova ca destinație investițională atractivă”, declară Ștefaneț.

„Cel mai important de menționat este promovarea R. Moldova ca destinație investițională pe cât mai multe piețe”

Acțiunile dedicate atragerii investițiilor străine, în colaborare cu cei de la GIZ, generează un interes de la 130 de companii pe an. Dintre ele, aproximativ jumătate ne vizitează țara și sunt dispuse să investească aproximativ un miliard de euro.

„Cel mai important de menționat este promovarea Republicii Moldova ca destinație investițională pe cât mai multe piețe, ceea ce genera o vizibilitate nemaiîntâlnită în istoria țării noastre, fapt ce ne ajută să atragem potențiali investitori de la an la an.

Sunt milioane de euro atrase ca investiții. Sunt sute de mii de euro asistență directă către Agenție, sunt mii de locuri de muncă create, dar ce aș vrea sa menționez este și impactul personal al colegilor de la GIZ. Implicarea lor zilnică în procesul de promovare și atragere, dar și cel mai important: transferul de experiență și abilități pe care atestăm zilnic de la colegi. Sunt multe lucruri pe care le-am învățat și le-am preluat, pe care le implementăm zilnic și vor merge cu generațiile următoare de funcționari ce vor ocupa această funcție prestigioasă de promovarea și atragerea investițiilor străine”, a relatat Igor Ștefăneț.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
25 Apr. 2024, 20:28 // Actual //  Lupu Eduard

Moldovagaz urmează să solicite o reducere a tarifului pentru gazul natural, conform anunțului făcut de directorul companiei, Vadim Ceban, cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Cererea va fi depusă mâine, pe data de 26 aprilie, la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), în speranța de a aduce un beneficiu semnificativ consumatorilor finali. Cu toate acestea, Ceban nu a oferit detalii precise în legătură cu mărimea estimată a reducerii tarifului.

În data de 23 aprilie, membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari declara că prețul gazului vândut de Energocom către Moldovagaz ar urma să fie între 300-350 dolari pentru mia de metri cubi, în luna mai.

Tariful la gaz pentru consumatorii casnici s-a redus cu 19,9%, la 14,47 cu TVA inclus, potrivit deciziei ANRE aprobată în cadrul ședinței de astăzi, 21 februarie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău