ANRE și-a umflat conturile! A contabilizat un profit de 62 de milioane de lei în 2025

03 Iun. 2026, 16:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Iun. 2026, 16:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

ANRE a încheiat anul 2025 cu un profit net de peste 62 de milioane de lei, după ce în anul precedent instituția înregistrase o pierdere de peste 13 milioane de lei, arată raportul financiar al autorității de reglementare.

Potrivit documentului, profitul net al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a ajuns la 62,1 milioane de lei, ceea ce a dus capitalul propriu al instituției la aproape 105 milioane de lei, de peste două ori mai mult decât la sfârșitul anului 2024.

Veniturile din activitatea operațională au crescut spectaculos, de la 123,8 milioane de lei la 209,7 milioane de lei, în timp ce cheltuielile administrative au urcat într-un ritm mult mai lent, de la 137,8 milioane de lei la 149 milioane de lei. Astfel, ANRE a trecut de la o pierdere operațională de 14 milioane de lei la un profit operațional de peste 60,7 milioane de lei.

În ceea ce privește disponibilitățile bănești, dacă la începutul anului instituția avea în conturi doar circa 175 de mii de lei, la sfârșitul lui 2025 soldul numerarului și al conturilor bancare a ajuns la aproape 43 de milioane de lei.

Raportul arată că ANRE a încasat în 2025 peste 209 milioane de lei din plățile regulatorii achitate de companiile din sectorul energetic și al utilităților. Cele mai mari contribuții au venit din sectorul energiei electrice – 87,7 milioane de lei, sectorul gazelor naturale – 75 milioane de lei și sectorul produselor petroliere – 34,6 milioane de lei.

În paralel, cheltuielile instituției au ajuns la aproape 149 milioane de lei. Cea mai mare parte a acestora, peste 130,8 milioane de lei, a fost destinată cheltuielilor cu personalul. Numărul mediu al angajaților ANRE a constituit 151 persoane, iar la sfârșitul anului instituția avea 158 de angajați.

Documentul mai relevă că ANRE administra la sfârșitul anului garanții financiare de aproape 18,9 milioane de lei depuse de investitori interesați de proiecte de energie regenerabilă. Aceste sume sunt utilizate pentru a garanta realizarea proiectelor de producere a energiei verzi și sunt restituite investitorilor care își respectă obligațiile asumate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.