Agenţia de evaluare financiară Moody’s a înrăutăţit, vineri, perspectiva ratingului de credit al SUA de la stabilă la negativă, citând deficitul fiscal ridicat şi declinul accesibilităţii datoriei, o decizie care a atras imediat criticile administraţiei preşedintelui Joe Biden, transmite Reuters.
În august, agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat, cu o treaptă, ratingul de ţară al SUA, de la AAA până la AA plus, vorbind de o eroziune a guvernanţei legată de crizele repetate provocate de negocierile pentru majorarea plafonului de îndatorare.
Cheltuielile federale şi polarizarea politică sunt un motiv de îngrijorare pentru investitori, contribuind la creşterea randamentelor pentru obligaţiunile americane. În octombrie, randamentele pentru obligaţiunile pe zece ani emise de Trezoreria SUA au crescut cu nouă puncte de bază, până la 5,01%, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2007. În cazul titlurilor pe zexce ani aceste randamente au crescut de la mai puţin de 3,50% în primăvară, şi de la doar 0,50% la începutul pandemiei.
„Polarizarea politică perpetuă sporeşte riscul ca membrii Congresului SUA să nu reuşească să ajungă la un acord privind planul fiscal pentru a încetini declinul accesibilităţii datoriei”, se arată în comunicatul Moody’s.
Pe acest subiect, vicepreşedintele Moody’s, William Foster, a declarat pentru Reuters: „Orice tip de răspuns politic semnificativ pe care l-am putea vederea la adresa acestei scăderi a solidităţii fiscale nu va avea loc probabil până în 2025, din cauza realităţii calendarului politici din 2024”.
Deşi agenţia a modificat perspectiva ratingului de credit al SUA, indicând o posibilă retrogradare pe termen mediu, Moody’s a confirmat ratingul de credit pe termen lung la AAA şi a citat nivelul solid al economiei SUA.
După anunţul Moody’s, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că modificarea perspectivei ratingului „este încă un semn al consecinţei disfuncţionalităţii şi extremismului din Congres al Partidului Republican”.
„În ciuda faptul că Moody’s a confirmat ratingul SUA pe termen lung la AAA, nu suntem de acord cu înrăutăţirea perspectivei de la stabilă la negativă. Economia americană rămâne puternică, iar obligaţiunile emise de Trezoreria SUA sunt cele mai sigure şi lichide active din lume”, a spus adjunctul secretarului Trezoreriei americane, Wally Adeyemo.
Apocalipsă fiscală în SUA! Moody’s înrăutăţeşte perspectiva ratingului de credit al țării
Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.
Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.
Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.
Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.
Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.
În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.
Pentru mai multe știri urmărește-ne
pe TELEGRAM!
-
1Donațiile și împrumuturile între persoane fizice până la 100 000 de euro nu vor mai avea nevoie de autorizarea BNM
-
2Gazul se scumpește cu 25% în Europa. Moldova tremură
-
3Fără plăți cash timp de o lună: provocarea lui Andrian Gavriliță cu venituri consistente
-
4Cerințe umilitoare: crescătorii de păsări din Ucraina, revoltați de noile ultimatumuri ale Moldovei
-
5Semnal roșu de la FMI: creditarea și imobiliarele se încing periculos