Apocalipsa imobiliară în Chișinău! Prețurile au explodat cu peste 60% în doi ani, iar tranzacțiile au scăzut cu 65%

10 Iul. 2025, 15:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Iul. 2025, 15:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața imobiliară din capitală continuă declinul și amrchează al doilea trimestru consecutiv de scădere accentuată a tranzacțiilor de vânzare-cumpărare, arată analiza expertului imobiliar Victor Cernomorcenco de la Acces Imobil. Potrivit datelor oficiale ale Agenției Servicii Publice (Cadastru), în trimestrul II al anului 2025 au fost înregistrate doar 1.176 de apartamente vândute în Chișinău și suburbii – cu 65% mai puțin față de aceeași perioadă din 2024.

Declinul este atribuit în principal creșterii accelerate a prețurilor locuințelor, dar și noilor reglementări privind justificarea provenienței fondurilor și obligativitatea plății prin transfer bancar. „Mulți cumpărători pur și simplu nu-și mai permit o locuință în condițiile actuale. Prețurile au depășit nu doar pragul psihologic, ci și veniturile reale ale populației”, afirmă Cernomorcenco.

În primele 6 luni ale anului curent, au fost vândute 4.060 de apartamente în Chișinău – o scădere de 45% față de aceeași perioadă din 2024. Conform Indicelui Imobiliar Acces Imobil, în mai puțin de doi ani, prețul mediu al apartamentelor a crescut cu peste 60%: de la 1.070 euro/m² în 2023, la 1.720 euro/m² în primul semestru din 2025.

Dacă în 2024 programul „Prima Casă Plus” a reușit temporar să stimuleze cererea, în 2025 efectul a fost anulat de scumpiri continue. „Piața este într-un proces de corecție. Doar cei mai motivați cumpărători au rămas activi. În rest, se observă o stagnare generalizată”, concluzionează expertul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!