Legea cu privire la organizarea și funcționarea Camerelor Agricole introduce în Republica Moldova un sistem nou de reprezentare profesională a fermierilor, însă succesul acestuia va depinde de modul în care va fi implementat în practică. Opinia aparține economistului Iurie Rija, care a analizat impactul noii arhitecturi instituționale asupra sectorului agricol.
Potrivit expertului, ideea de bază a legii este ca agricultorii activi economic să se organizeze într-o structură oficială, recunoscută de stat, care să le reprezinte interesele în relația cu autoritățile și să le ofere servicii de consultanță, formare și sprijin.
Rija subliniază că, Camera Agricolă nu este o instituție publică clasică. Ea are statut de organizație profesională de drept public, dar nu face parte din administrația publică și nu este finanțată integral de stat. Conducerea este asigurată de fermieri aleși dintre membri, iar activitatea curentă — de un director executiv și un aparat tehnic.
Un element important este că pentru a deveni membru, fermierul trebuie să desfășoare activitate economică și să dețină o anumită suprafață minimă sau un număr de animale. În opinia economistului, acest lucru arată că legea se adresează în primul rând fermierilor comerciali, nu gospodăriilor de subzistență foarte mici — aspect pe care îl califică drept sensibil din punct de vedere social.
În practică, camerele ar trebui să ofere trei beneficii majore: reprezentare instituțională obligatorie în procesul de elaborare a politicilor agricole, servicii de consultanță și sprijin pentru accesarea fondurilor, precum și formare profesională și promovarea produselor locale.
Expertul atrage atenția asupra mecanismului de finanțare, pe care îl consideră insuficient clarificat. Camerele vor fi finanțate din cotizații, servicii contra cost, donații și eventual subvenții din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
„Dacă cotizațiile sunt prea mari, fermierii vor refuza. Dacă sunt prea mici, camera nu va putea funcționa eficient. Iar dacă subvențiile depind anual de decizia politică, autonomia reală poate fi afectată”, avertizează Rija.
O altă zonă juridică sensibilă vizează caracterul de drept public combinat cu autofinanțarea. Camera nu are putere fiscală și nu poate obliga fermierii să plătească taxe, iar legea nu clarifică suficient ce se întâmplă dacă un fermier eligibil refuză să achite cotizația.
Din perspectivă socială, economistul vede riscul ca structura să fie percepută drept una elitistă, în condițiile în care majoritatea exploatațiilor agricole din Moldova sunt mici. Percepția ar putea fi însă corectată dacă instituția va livra servicii reale și utile pentru fermieri.
Pentru organizațiile existente din sector, precum Agrocereale, Rija vede două scenarii: confruntarea instituțională sau integrarea activă în noile structuri. El recomandă a doua opțiune, considerând că participarea activă a fermierilor în camerele regionale și naționale poate transforma organizațiile profesionale în poli reali de influență.
Analiza comparativă arată că modelul moldovenesc este inspirat parțial din sistemul polonez, însă, spre deosebire de Polonia, finanțarea nu este încă suficient de clară și stabilă. În Austria și Franța, camerele agricole sunt instituții puternice, cu tradiție, finanțare solidă și rol strategic în politicile agricole — condiții care în Moldova urmează încă să fie construite.
În opinia economistului, succesul sistemului va depinde de trei factori-cheie: profesionalismul conducerii, echilibrul dintre autonomie și colaborarea cu Ministerul Agriculturii și nivelul de încredere al fermierilor.
„Legea creează cadrul. Rezultatul va depinde de cine îl va umple cu conținut”, conchide Iurie Rija.
