Aproape jumătate dintre moldoveni vor o republică prezidențială

25 Iul. 2024, 14:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iul. 2024, 14:33 // Actual //  bani.md

Aproape jumătate dintre moldoveni susțin că vor o republică prezidențială în care președintele are toată puterea și poartă întreaga răspundere, arată datele sondajului prezentat de IMAS, „Barometrului Socio-Politic – iulie 2024”.

Potrivit sondajului, 42% dintre respondenți au optat pentru o republică parlamentară.

Sondajul a fost realizat în perioada 8-21 iulie 2024, pe un eșantion de 1.093 de persoane din 90 de localități, având o marjă de eroare de plus-minus 3%.

Până în anul 2016, președintele Republicii Moldova era ales de către deputați cu cel puțin 50% plus unu din voturi. Curtea Constituțională de la Chișinău a decis ulterior că procedura de alegere a președintelui în Parlament este neconstituțională, ceea ce a dus la alegerea președintelui Igor Dodon de către popor.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!