Armata rusă rămâne fără soldați. Salarii de până la 6.000 de dolari pentru rușii care se înrolează

15 Iul. 2022, 05:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iul. 2022, 05:02 // Actual //  bani.md

Drept consecință a pierderilor masive de trupe din Ucraina, Moscova a decis înrolarea unor noi soldați în încercarea de a continua eforturile de război. Astfel, Rusia a cerut celor 85 de regiuni federale ale sale, inclusiv Sevastopolul și Crimeea, regiuni ocupate, să creeze „batalioane de voluntari”.

În mod normal, un batalion este format din 300 până la 800 de militari. În urma unui mic calcul, rezultatele lui arată că Putin vrea să adune o mică armată formată din cel mult 70.000 de militari. Liderul rus are de gând să îi atrage cu salarii mari și stimulente. Într-un comunicat emis de ISW, Institutul pentru Studiul Războiului, este susținut faptul că batalioanele nu vor avea mai mult de 400 de oameni. Astfel, numărul total al recruților va fi mai mic decât cel estimat inițial.

Război în Ucraina. Ce trebuie să facă fiecare regiune

Fiecare zonă trebuie să asigure cel puțin o unitate cu voluntari, bărbați până la 50 de ani, chiar și 60 de ani pentru unele specialități militare speciale, pentru contracte de șase luni. Ulterior, Federația Rusă va oferi o primă imediată de înrolare care se ridică în medie la 200.000 de ruble, aproximativ 3.400 de dolari.

Mai mult decât atât, salariile oferite de Moscova sunt începând cu 220.000 și ajung până la 350.000 de ruble pe lună. Asta înseamnă aproximativ 3.750 suma minimă și până la 6.000 de dolari salariul maxim.

Mass-media rusă a confirmat deja crearea sau desfășurarea unor batalioane de voluntari în Kursk, Regiunea Primorskyi, Republica Bashkortostan, Republica Chuvahia, Cecenia, Republica Tatarstan, orașul Moscova, Perm, Nijni Novgorod și regiunile Orenburg la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie. Oficialii din regiunea Tyumen au anunțat formarea de unități de voluntari  pe 7 iulie.

Oricum, se pare militarii vor fi instruiți timp de o lună de zile înainte de a pleca spre Ucraina. În dimineața zilei de 24 februarie, Vladimir Putin a ordonat ceea ce a numit el operațiune militară de denazificare a Ucrainei. Astfel, mai multe regiuni au fost bombardate. După 141 de zile de război, Putin nu cedează și continuă să atace Ucraina.

03 Mai 2026, 10:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Mai 2026, 10:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unei emisiuni Realitatea de privește de la Realitatea TV.

Întrebat dacă încasările din vamă corespund realității, oficialul a răspuns: „De obicei nu” și a spus t că există fluxuri de bunuri care nu sunt impozitate, precum coletele sau anumite bunuri personale. În același timp, ministrul a lăsat să se înțeleagă că în sistem persistă practici informale.

„Există cu siguranță… sunt tradiții mai vechi. Vom continua să luptăm cu ele”, a declarat Gavriliță, sugerând indirect probleme de integritate în activitatea vamală.

Ministrul a precizat că autoritățile vor continua investițiile în echipamente, tehnologii și sisteme de control pentru a reduce tentativele de fraudare a bugetului.

Cu toate acestea, oficialul a evitat să ofere o estimare clară a pierderilor anuale cauzate de evaziune sau subevaluarea mărfurilor. „Nu cred că aș putea opera cu asemenea cifre”, a spus acesta, menționând că lipsa unor date exacte indică dificultatea de a cuantifica fenomenul.

În lipsa unor evaluări oficiale, ministrul a sugerat că eventualele estimări ar putea veni din surse externe, însă a admis că, în multe cazuri, prejudiciile reale rămân necunoscute, iar doar o parte dintre tentativele de fraudă ajung să fie depistate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!