Arsenal șocant descoperit în casa lui Horațiu Potra: Zeci de grenade, mitralieră și explozibil

27 Feb. 2025, 09:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2025, 09:26 // Actual //  Ursu Victor

Procurorii și polițiștii au găsit un adevărat arsenal la proprietățile mercenarului Horațiu Potra, care au fost percheziționate miercuri. Astfel, au fost confiscate 30 de grenade, un lansator de grenadă, 16 pistoale, o pușcă AK47 și sute de cartușe. De asemenea, oamenii legii au descoperit și 3 milioane de dolari, numerar, și 27 de kilograme de aur, potrivit surselor judiciare consultate de Antena 3 CNN.

Arsenalul găsit la Horațiu Potra:

  • 11 grenade defensive militare
  • 19 grenade ofensive militare
  • 1 lansator de grenada
  • 9 pistoale 9x19mm
  • 7 pistoale mitralieră AK47
  • 1 pușcă mitraliera AK47
  • sute de cartușe
  • muniție de 9x19mm, 45ACP, 7,65mm, 7,62mm
  • 2 bucăți de materiale explozive, de 400 de grame fiecare
  • 2 bucăți de materiale explozive, de 150 de grame fiecare

47 de percheziţii au avut loc miercuri în cinci judeţe din ţară la proprietăţile lui Horaţiu Potra, dar şi la apropiaţi ai acestuia. Au fost căutate arme şi mai multe documente în dosarul de instigare publică deschis pe numele şefului mercenarilor din Congo.

„Deci asta vă zic eu, pe riscul meu, pe riscul meu personal, da, să vină să mă aresteze DIICOT-ul, SRI-ul, SPP-ul, cine vor ei să vină să mă ia să mă aresteze. Eu zic da, instigare la revoltă. Români, ieșiți cu parul și pe ei, și pe mama lor. Doamne ajută”, a spus Horațiu Potra.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 17:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 17:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Căldura la Comrat ar urma să se scumpească după ce Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea prețului. Potrivit calculelor prezentate de întreprindere, noul tarif solicitat pentru energia termică este de 4405 lei/Gcal, față de 3591 lei/Gcal, ceea ce înseamnă că majorarea solicitată este de aproape 23%.

Principalul factor care a influențat solicitarea de majorare a tarifului este prețul gazelor naturale. În proiectul de tarif, prețul de achiziție al gazelor este calculat la circa 13 750 de lei pentru mia de metri cubi, față de aproximativ 11 851 de lei în tariful aprobat anterior. Cheltuielile pentru combustibil ar urma astfel să crească de la aproximativ 8,83 milioane de lei la 10,25 milioane de lei.

În același timp, cresc și cheltuielile operaționale reglementate. Acestea sunt estimate la aproximativ 9,39 milioane de lei, față de 8,77 milioane de lei în calculele anterioare. Cea mai mare parte revine cheltuielilor de personal, care urcă de la circa 8,43 milioane la 9,06 milioane de lei.

Solicitarea depusă la ANRE mai arată că, în perioada ianuarie-august 2026, întreprinderea a înregistrat venituri efective de aproximativ 12,24 milioane de lei, în timp ce venitul aferent tarifului calculat era de 13,56 milioane de lei. Diferența negativă este de aproximativ 1,32 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!