Asigurările, afacerea care i-a îmbogățit pe băieții deștepți. Revizorii de peste Atlantic: Mai sunt reforme de făcut

10 Feb. 2022, 12:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Feb. 2022, 12:06 // Actual //  bani.md

Fondul Monetar Internațional a publicat propunerile de asistență tehnică pentru a sprijini eforturile în identificarea mai bună a riscurilor și vulnerabilităților și de a consolida capacitatea de supraveghere și dezvoltare a sectorului financiar din Moldova.

Supravegherea financiară în Moldova a fost stimulată de reformele recente, deși mai sunt multe de făcut, în special în sectorul asigurărilor, iar reorganizarea planificată a responsabilităților agențiilor prezintă provocări. BNM este pe cale să finalizeze un cadru de reglementare și supraveghere prudențială pentru sectorul bancar, bazat pe standardele UE, care abordează, de asemenea, vulnerabilitățile locale. Există posibilități de dezvoltare în continuare a supravegherii, pentru care sunt disponibile resurse suplimentare”, se arată în foaia de parcurs a fondului.

Potrivit economiștilor FMI,  CNPF a înregistrat progrese importante în ceea ce privește stabilizarea și dezvoltarea reglementării sectorului asigurărilor, însă progresele viitoare în domeniul reglementării asigurărilor depind de adoptarea legislației, de punerea în aplicare și asigurarea respectării efective a acesteia și de creșterea resurselor. Supravegherea transfrontalieră trebuie să fie consolidată atât în sectorul bancar, cât și în cel al asigurărilor. De asemenea, a fost dezvoltată reglementarea asociațiilor de economii și împrumut și a instituțiilor de credit nebancare în special, deși, din nou, sunt necesare resurse suplimentare și o atenție sporită la desfășurarea activității.

Autoritățile Republicii Moldova dau asigurări reprezentanților FMI că în anul 2022 vor acorda prioritate reformelor în sectorul asigurărilor, în condițiile în care de-a lungul anilor mai multe companii de asigurări au fost ținta mai multor inginerii financiare și a preluării abuzive de acțiuni.

Reprezentanții Guvernului susțin că în perspectivă, vor finaliza raportul privind evaluarea cuprinzătoare de către o firmă de audit cu renume a solvabilității tuturor asigurătorilor care emit cartea verde, conform situației la 31 decembrie 2020 (criteriu de performanță structural, 31 martie 2022). „Vom elabora și implementa strategii de rezoluție pentru toți asiguratorii insolvabili pentru a proteja activele și transfera părți sănătoase ale operațiunilor lor și bazele de clienți către companii viabile”.

Pentru a face ordine pe piața asigurărilor din Republica Moldova, deputații au votat la începutul lunii decembrie a anului 2021 un proiect de lege care interzice acordarea împrumuturilor persoanelor terțe. Proiectul de lege a fost aprobat în contextul în care anterior mai multe companii de asigurări au acordat credite unor companii dubioase, care erau controlate de politicieni de la Chișinău.

Un exemplu este când Moldasig și ASITO au fost stoarse în toamna lui 2018 de aproape 150 de milioane de lei. Cele două companii de asigurări, aflate sub administrarea specială a statului, au investit zeci de milioane de lei în procurarea de acțiuni în companii fictive, apărute peste noapte, cu administratori dubioși. Banii plătiți pentru aceste acțiuni au ajuns la firme asociate lui  Ilan Șor și Vlad Plahotniuciar o parte din ei au fost folosiți de ultimul pentru a privatiza compania AIR Moldova.

28 Mart. 2026, 15:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Mart. 2026, 15:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul Internațional Chișinău este perceput de vizitatorii străini drept unul „compact și confortabil”, însă experiența la sosire și plecare este umbrită de o serie de probleme semnalate frecvent în postări online.

Potrivit opiniilor exprimate de turiști, infrastructura aeroportului este apreciată pentru dimensiunea redusă și orientarea ușoară, fiind considerat „unul dintre cele mai plăcute din Europa”.

Cu toate acestea, criticile vizează în special serviciile și organizarea din exteriorul și interiorul terminalului.

Una dintre cele mai deranjante situații pentru vizitatori este prezența taximetriștilor neautorizați, care iau cu asalt pasagerii imediat după ieșirea din terminal. Aceștia descriu fenomenul drept „necivilizat” și spun că ar fi necesar un sistem clar de preluare a clienților, similar celor din alte aeroporturi europene.

De asemenea, este criticată amplasarea zonelor pentru fumat chiar la intrările principale, unde pasagerii sunt nevoiți să traverseze „nori de fum” imediat după sosire sau înainte de plecare.

Situația este calificată drept „inacceptabilă” pentru standardele actuale.

Un alt punct sensibil este casa de schimb valutar situată în zona de ieșire, despre care turiștii afirmă că oferă un curs „ dezavantajos”, care induce în eroare persoanele care ajung pentru prima dată în Republica Moldova. În contrast, alte puncte de schimb cu rate mai corecte ar fi slab semnalizate.

Nemulțumiri apar și în zona plecărilor, unde vizitatorii menționează existența unui singur local de alimentație, care generează cozi mari și practică prețuri ridicate. În același timp, lipsa automatelor de cafea după controlul de securitate este considerată un inconvenient.

Probleme sunt semnalate și în ceea ce privește transportul public: stațiile ar fi slab marcate, fără orare afișate clar, iar denumirile pot crea confuzie pentru străini. Totodată, lipsa unei camere de depozitare a bagajelor este văzută la fel drept ca un minus.