Atacurile cu drone lovesc buzunarele rușilor! Prețurile pe Wildberries au explodat cu până la 30%

01 Aug. 2026, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2026, 10:31 // Actual //  Ursu Victor

Atacurile repetate asupra centrelor logistice ale platformei rusești de comerț online Wildberries (WB) au început să se reflecte direct în buzunarele consumatorilor. Potrivit presei ruse, în ultimele zile prețurile pentru numeroase produse comercializate pe marketplace au crescut cu 10–30%, iar în unele cazuri chiar cu 35%.

Cumpărătorii spun că au observat majorările la produsele salvate anterior în coșul de cumpărături. Un exemplu oferit de o antreprenoare arată că un produs care costa 1.600 de ruble săptămâna trecută a ajuns la 2.100 de ruble, o scumpire de aproximativ 30%.

Și comercianții care vând pe platformă confirmă că produsele lor s-au scumpit, deși susțin că nu au modificat prețurile. Potrivit acestora, Wildberries a eliminat în masă reducerile finanțate din fonduri proprii, măsură care a dus automat la creșterea prețurilor afișate pentru consumatori.

„Wildberries a anulat practic toate promoțiile pe care le finanța din propriile resurse. Este de înțeles, compania încearcă să-și refacă logistica și va trebui să acopere pagubele provocate de incendiile din depozite. Rezultatul este că aproape toate produsele s-au scumpit”, a declarat un comerciant care activează pe mai multe platforme de comerț electronic din Rusia.

Problemele nu se limitează doar la prețuri. Vânzătorii afirmă că termenele de livrare s-au prelungit considerabil, de la 2–4 zile la aproape 10 zile, din cauza perturbării rețelei logistice.

Potrivit estimărilor unui expert în piața imobiliară logistică, între 18 și 31 iulie, dronele ucrainene au atacat depozite Wildberries cu o suprafață totală de peste un milion de metri pătrați, echivalentul a cel puțin 15% din infrastructura logistică administrată de companie. Cele mai afectate au fost centrele logistice de mari dimensiuni, ceea ce a generat blocaje în lanțul de distribuție.

Scumpirile s-au extins și la Ozon, principalul concurent al Wildberries. Comercianții spun că și această platformă a redus reducerile suportate din fonduri proprii, chiar dacă infrastructura sa logistică nu a fost afectată de atacuri.

În paralel, Wildberries a început să acorde plăți de sprijin comercianților afectați de incendiile din depozite. Compania anunță că a efectuat al doilea val de plăți către 175.000 de întreprinderi mici și mijlocii, însă beneficiarii susțin că sumele acoperă doar o mică parte din pierderile suferite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Oct. 2026, 11:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Oct. 2026, 11:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Construcția centurii Chișinăului avansează spre o nouă etapă, după ce autoritățile au finalizat studiul de fezabilitate pentru sectorul al doilea, cu o lungime de aproximativ 8,8 kilometri. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat, în cadrul emisiunii de la Vocea Basarabiei, că finanțarea este asigurată, iar următorul pas este lansarea licitației pentru selectarea companiei care va executa lucrările.

„Noi am primit studiul de fezabilitate, are loc pregătirea caietelor pentru licitație, resurse financiare sunt. A trecut toată partea birocratică, urmează ca AND să finalizeze caietele de sarcini și vom deschide licitația”, a declarat ministrul.

Potrivit lui Bolea, sectorul al doilea al centurii va începe de la nodul rutier din direcția Ialoveni–Leușeni, în zona unde se termină porțiunea de drum cu patru benzi, și se va întinde pe aproximativ 8,8 kilometri până în zona Sculeni.

Acest tronson urmează să completeze sectorul întâi al centurii, care face legătura dintre Ialoveni și nodul rutier menționat.

Ministrul a precizat că autoritățile pregătesc în paralel și sectorul al treilea al centurii, care ar urma să facă legătura dintre zona Sculeni și podul de la Cricova. În perioada următoare este așteptată prezentarea studiului de fezabilitate, document care va permite estimarea costurilor necesare pentru construcție.

„Încercăm în 2027 să identificăm resurse financiare și să scoatem și sectorul trei în proces de construcție”, a declarat Vladimir Bolea.

Oficialul avertizează însă că realizarea lucrărilor va provoca dificultăți serioase în trafic, inclusiv pentru șoferii care utilizează zilnic drumurile din apropierea Capitalei.

Pentru a limita perioada restricțiilor și a accelera execuția, autoritățile intenționează să împartă sectorul al doilea în mai multe segmente de construcție.

„Noi înțelegem că vom bloca, adică construcția centurii în sine va aduce foarte multe inconveniențe și incomodități. Din acest considerent, noi chiar acești opt kilometri îi împărțim în mai multe segmente, ca să fie mai rapidă construcția”, a explicat ministrul.

Bolea a recunoscut că șantierul va afecta circulația rutieră, însă a subliniat că obiectivul este executarea lucrărilor într-un termen cât mai scurt și cu perturbări cât mai reduse.

Întrebat dacă municipiul Chișinău ar putea avea o centură completă în următorii câțiva ani, ministrul a evitat să ofere un termen concret.

Potrivit acestuia, durata realizării sectoarelor doi și trei va depinde de momentul semnării contractelor de construcție. Totodată, finalizarea acestor două tronsoane nu va însemna închiderea întregului inel rutier din jurul Capitalei.

„Nu în finalitate, pentru că mai există sectoarele patru, cinci și șase. Trebuie, într-un final, să se închidă. Celelalte, patru, cinci și șase, sunt în fază de proiectare”, a precizat Vladimir Bolea.