Studenții străini aduc bani în Moldova, însă statul nu știe să profite de ei

01 Aug. 2026, 10:07
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2026, 10:07 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Republica Moldova înregistrează cel mai mare număr de studenți străini din istorie, însă autoritățile și universitățile nu exploatează pe deplin potențialul economic și educațional pe care îl oferă acest fenomen. Concluzia aparține expertului în politici economice Veaceslav Ioniță și a fost prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit analizei, în anul universitar 2025–2026, universitățile din Republica Moldova găzduiesc 6.423 de studenți străini, cu 667 mai mulți decât în anul precedent. Astfel, unul din zece studenți din țară provine din străinătate, iar ponderea acestora a crescut de la doar 1,3% în 2010 la 10,2% în 2026.

„Studenții străini sunt un fenomen care merită luat în considerare și reprezintă o oportunitate pe care Republica Moldova încă nu o explorează la maximum”, afirmă Veaceslav Ioniță.

Cei mai mulți studenți străini provin din România, care reprezintă 56,4% din total. Urmează India (19%), Ucraina (8,6%), Turcia (6,9%), Israel (6,7%), Federația Rusă (1,2%) și Azerbaidjan (1,1%).

Expertul susține că atragerea studenților internaționali poate deveni un motor de dezvoltare pentru universități și economie. În opinia sa, Republica Moldova ar trebui să profite de interesul tot mai mare al tinerilor din România pentru studiile în limba română, să extindă programele de învățare a limbii române pentru studenții străini și să valorifice mai eficient oportunitatea creată de războiul din Ucraina pentru atragerea studenților ucraineni.

Totodată, analiza arată că Republica Moldova a pierdut în ultimii ani aproximativ 3.500 de studenți străini, pe fondul reducerii numărului de tineri veniți din Israel, Siria, Iordania, Ucraina, Turcia, Federația Rusă, India, Italia, Sudan și Statele Unite. Numărul studenților din Israel, de exemplu, s-a diminuat de la peste 2.000 la doar 431.

Veaceslav Ioniță consideră că Ministerul Educației, Ministerul Economiei și conducerile universităților trebuie să intensifice eforturile pentru promovarea internațională a instituțiilor de învățământ superior.

„Ei pot deveni o salvare pentru universitățile noastre și contribuie la creșterea calității studiilor și a capacității instituțiilor de a produce cunoaștere și cercetare”, a declarat expertul.

Analiza relevă și o schimbare importantă în evoluția sistemului universitar. Dacă în anul universitar 2006–2007 Republica Moldova avea aproximativ 128.000 de studenți, în prezent numărul acestora s-a redus la 62.900. Totuși, în ultimii doi ani tendința s-a inversat: numărul studenților moldoveni a crescut cu 2.400 în 2024–2025 și cu încă 4.000 în 2025–2026, cea mai mare creștere din ultimele două decenii. Aproximativ 20% din această evoluție se datorează majorării numărului de studenți străini.

În același timp, reducerea populației universitare din ultimii 20 de ani a dus și la diminuarea numărului de cadre didactice, de la 6.571 la 3.601, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 45%.

Potrivit lui Ioniță, dezvoltarea învățământului superior trebuie privită și ca o oportunitate economică. Exportul serviciilor educaționale a ajuns în trimestrul al doilea al acestui an la 138,1 milioane de dolari în valoare anualizată, ceea ce confirmă că educația poate deveni o sursă importantă de venit pentru economia Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.