Brățara care n-a salvat victima! Tofan admite că „foarte multe lucruri nu au lucrat cum trebuie”

04 Sept. 2026, 13:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 13:18 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a comentat achizițiile brățărilor de monitorizare electronică de la o companie vizată anterior în investigații jurnalistice. Șeful Guvernului susține că problemele din domeniu datează de mai mulți ani, iar unele cazuri sunt încă examinate de autorități, scrie REALITATEA.MD.

Premierul a explicat că, în anul trecut, au fost organizate patru licitații pentru achiziția brățărilor, însă acestea au eșuat.

”Au fost patru licitații care nu au trecut. Deși valoarea era relativ mică și numărul acestor brățări era mic, circa 200, multe companii internaționale nu vor să participe, pentru că valoarea contractului e foarte mică (…) Vorbim de un contract de aproximativ 90.000 de euro. Și acest contract de 90.000 de euro se face pentru câțiva ani. Deci nu vorbim de o sumă mare”, a precizat Tofan.

În același timp, premierul spune că autoritățile urmează să verifice problemele existente în domeniu și să schimbe modul în care este gestionat sistemul de monitorizare electronică.

„Acum noi trebuie să facem investigații acolo, sunt tare multe lucruri de reparat, foarte multe lucruri nu au lucrat cum trebuie (… ) Directorul și-a dat demisia, trebuie să alegem un nou șef pentru această direcție, care e extrem de importantă prin protejarea victimelor și protejarea agresorilor și inclusiv să ne uităm la componenta asta tehnologică”, a spus premierul.

Guvernul intenționează, totodată, să majoreze semnificativ banii alocați pentru achiziția brățărilor de monitorizare. Dacă în buget erau prevăzute două milioane de lei, suma ar urma să fie dublată anul viitor, până la patru milioane de lei. Premierul susține că un buget mai mare ar trebui să permită achiziția unor dispozitive mai eficiente și într-un număr suficient pentru monitorizarea agresorilor și protejarea victimelor: „Sper ca, inclusiv cu un buget mai mare, să putem cumpăra brățări mai eficiente și în suficiente cantități, ca să putem inclusiv apăra victimele de agresori”, a conchis premierul.

Crima de la Măgdăcești a readus în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-ar fi împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut. În acest context, BANI.MD a constatat că Inspectoratul Național de Probațiune continuă să cumpere echipamente de monitorizare de la aceeași companie care a câștigat contractele și în anii precedenți și care a fost vizată de suspiciuni privind modul de desfășurare a achizițiilor.

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) respinge acuzațiile privind favorizarea unei companii în cadrul achizițiilor de echipamente pentru monitorizarea electronică a persoanelor. Instituția susține că procedurile de achiziție au fost organizate în condiții de transparență și că, în perioada 2024–2025, mai multe licitații au eșuat din cauza lipsei participanților sau a neîndeplinirii condițiilor de calificare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 14:45
 // Categoria: Politic // Autor:  Catalina Boico
15 Oct. 2026, 14:45 // Politic //  Catalina Boico

Autoritățile vor intensifica lupta cu site-urile ilegale de jocuri de noroc, în special cele cu rădăcini în Rusia. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan la ședința de joi a Guvernului în contextul aprobării taxei de viciu pentru sector.

„În paralel, și asta cred că e provocarea de partea noastră, trebuie să combatem toate site-urile ilegale care operează fără licență. Multe din ele sunt rusești, apropo, n-o să le numesc, ca să nu le fac reclamă. Noi le închidem unul, apare altul. E și responsabilitatea noastră acolo, pe de o parte, am crescut taxele, dar trebuie și să combatem site-urile ilegale care operează pe teritoriul Moldovei. Aici se face foarte mult lucru, și cu Banca Națională pentru a bloca canalul ăsta de bani și cu STISC pentru a bloca accesul la ele”, spune Tofan.

Executivul propune Parlamentului să aprobe o taxă de 6% pe mizele depuse de persoanele fizice care participă la jocuri de noroc și un alt impozit, de 25% din venitul brut al Loteriei Naționale a Moldovei sau a partenerului său.

Anterior, prim-ministrul a anunțat că Guvernul ar putea reexamina și restricțiile privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Tofan a menționat în mod special situația Loteriei Naționale, care e într-o poziție dezavantajoasă în raport cu platformele străine, care continuă să investească în promovare și să atragă jucători din Republica Moldova.

„Loteria Națională acum am limitat-o foarte mult la publicitate și a fost o intenție bună, […] dar am pus-o într-o situație în care ei nu pot lucra de la egal la egal cu jucătorii din alte țări care investesc în reclamă și fac ce vor”, a explicat Tofan.

Premierul consideră că soluția trebuie să reprezinte un compromis între o taxare mai mare a sectorului și crearea unor condiții în care operatorii legali să poată concura cu piața gri.