Bucură-te de roadele toamnei! În weekend, producătorii autohtoni își vor vinde produsele la târgurile din Capitală

04 Nov. 2022, 13:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
04 Nov. 2022, 13:35 // Actual //  MD Bani

Primăria municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 5-6 noiembrie 2022, în sectoarele Capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace cu produse și mărfuri autohtone. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor autohtoni și asigurarea locuitorilor cu mărfuri agricole de sezon.

Astfel, în weekend aveți posibilitatea să vă burați de roadele toamnei și în același timp să susțineți producătorii autohtoni. La târguri vor fi expuse fructe și legume de sezon precum și vinuri, cașcaval, miere, obiecte artizanale, etc.

În sectorul Buiucani, pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, pe 5 noiembrie 2022, va avea loc târgul „EcoLocal”, cu produse alimentare și nealimentare autohtone ecologice, organizat de Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.

În sectorul Botanica, în perioada 5-6 noiembrie, pe bd. Cuza Vodă colț cu str. Independenței, va avea loc Târgul Micilor Antreprenori, organizat de AO „Garda Națională de Mediu”, în colaborare cu Pretura de sector.

În sectorul Centru, pe adresele: bd. D. Cantemir colț cu str. Ismail, 94, str. Testemițanu, 13 și str. Testemițanu, 30, vor avea loc iarmaroace cu fructe și legume cultivate de producători autohtoni.

Pe str. Tiraspol, 5-9 (în preajma Gării) va avea loc Târgul de vechituri.

În sectorul Râșcani, pe adresele: Calea Orheiului, 109/2, str. Ceucari, 8 va avea loc Târgul producătorilor autohtoni cu fructe și legume.

În același sector, pe bd. Moscova, 21, vizavi de str. M. Basarab, 6, va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.

De asemenea, pe str. Andrei Doga, 43/3 și str. A. Russo, 7/2 va avea loc Târgul pentru comercializarea fructelor, legumelor și produselor apicole autohtone.

Pe str. Miron Costin 13/1 (lângă scuar) va avea loc Târgul producătorilor autohtoni, organizat de AO „Perspectiva”, în colaborare cu Pretura de sector.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!