Care sunt noile prevederi privind controlul de stat în domeniul muncii?

27 Aug. 2021, 16:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Aug. 2021, 16:28 // Actual //  MD Bani

Conform Monitorului Oficial din 24 august 2021, a fost publicată Hotărârea nr. 136 din 19.08.2021 cu privire la modificarea și abrogarea unor hotărâri ale Guvernului.

Potrivit hotărârii, a fost ajustat și actualizat cadrul normativ secundar ce prevede controlul de stat asupra activității de întreprinzător din domeniul muncii, securității și sănătății în muncă și excluderea prevederilor referitoare la atribuțiile de control pe domeniul securității și sănătății în muncă din Metodologiile privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor aferent domeniilor de competență ale organelor de control sectoriale. Astfel, prin Hotărârea nr. 136/2021 au fost modificate următoarele acte normative:

1) Metodologia privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor aferent domeniilor de competență ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1280/2018;

2) Metodologia controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor, aferent domeniilor de competență ale Agenției pentru Supraveghere Tehnică, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.781/2018;

3) Metodologia controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor efectuat de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.782/2018;

4) Metodologia controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor efectuat de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1014/2018;

5) Metodologia privind controlulul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor în domeniile de control ale Agenției Naționale Transport Auto, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.836/2018;

6) Metodologia privind controlulul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor în domeniile de competență ale Autorității Aeronautice Civile, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.838/2018;

7) Metodologia privind controlulul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor în domeniile de control ale Agenției Navale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.837/2018;

8) Metodologia privind controlulul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor aferent domeniilor de competență ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.963/2018;

9) Metodologia privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor în domeniile de control ale Inspectoratului de Stat al Muncii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.894/2018.

Principiile care au stat la baza modificării Metodologiei privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător în baza analizei riscurilor în domenii de control ale Inspectoratului de Stat al Muncii, sunt:

• identificarea unei singure metodologii de aplicare în domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă;

• stabilirea criteriilor de risc și aprecierea lor pentru domeniile de activitate;

• crearea unor reguli de analiză a criteriilor de risc.

Prezenta hotărâre a intrat în vigoare la data de 24 august 2021. Tot la această dată a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 943/2018 pentru aprobarea Metodologiei privind controlul de stat în baza analizei riscurilor pentru domeniul securității și sănătății în muncă, deoarece prevederile referitoare la analiza riscurilor pentru domeniul securității și sănătății în muncă se vor regăsi în Hotărârea Guvernului nr. 894/2018.

Sursa: contabilsef.md

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 17:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2026, 17:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O investigație realizată de RISE Moldova arată că un teren public oferit gratuit pentru construcția unui centru folcloric „Lăutarii” a fost utilizat în final pentru ridicarea unui complex rezidențial, iar beneficiarii locuințelor nu au legătură cu domeniul artistic.

Potrivit investigației, în 2007 Guvernul a alocat gratuit aproape 30 de ari de teren Asociației cultural-artistice „Lăutarii”, organizație condusă de dirijorul și actualul deputat Nicolae Botgros. Terenul, situat în apropierea Gării Feroviare din Chișinău, urma să fie folosit pentru construirea unui Centru internațional folcloric care să includă o școală lăutărească, studio de înregistrări, cramă-muzeu și spații hoteliere.

În 2016, asociația a semnat un contract de societate civilă cu compania Estate Invest Company, controlată de familia fostului deputat Iurie Dîrda, pentru realizarea proiectului. Ulterior, conceptul inițial a fost modificat, iar pe lângă spațiile socio-culturale au apărut și blocuri locative.

În 2019, Guvernul condus atunci de Pavel Filip a modificat hotărârea din 2007 și a permis explicit construcția de „spații locative destinate motivării și susținerii tinerelor talente”. După această decizie, proiectul a primit autorizațiile necesare și a fost dezvoltat sub denumirea Estate Art Residence, complex format din mai multe blocuri de locuințe.

Investigația arată că una dintre clădirile proiectului, prezentată inițial drept „centru socio-cultural”, este în realitate un bloc locativ cu șase etaje, împărțit în 20 de apartamente și două spații comerciale. Imobilul, cu o suprafață de aproape 1.500 de metri pătrați, a revenit integral Asociației „Lăutarii”.

Asociația a obținut dreptul de proprietate asupra clădirii în 2019 și a început să vândă apartamentele înainte de finalizarea construcției. Majoritatea tranzacțiilor au avut loc într-o singură lună, în ianuarie 2021. La acel moment, valoarea estimată a imobilului depășea 1,2 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 23 de milioane de lei.

Datele analizate de RISE Moldova arată că beneficiarii locuințelor nu au legătură cu orchestra „Lăutarii” sau cu domeniul artistic. Printre cumpărători se regăsesc contabili, militari, manageri sau directori de companii.

În plus, suma corespunzătoare valorii imobilelor nu apare integral în rapoartele financiare ale asociației depuse la Biroul Național de Statistică, deși în 2021 organizația a raportat venituri de peste 11 milioane de lei, mult peste anii precedenți.