Casca de 110 milioane de dolari care poate să descopere secretele minții. Cum funcționează

17 Iun. 2021, 10:20
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Iun. 2021, 10:20 // Au Bani //  MD Bani

Bryan Johnson a cheltuit o mulțime de bani, mai exact 110 milioane de dolari, pentru construirea unui hardware menit să extindă radical înțelegerea științei privind îmbătrânirea creierului și efectele asupra corpului, scrie Aleph News.

În următoarele câteva săptămâni, compania Kernel va începe să trimită la zeci de clienți din SUA o cască de 50.000 de dolari, care „le poate citi mintea“. Căștile conțin mai mulți senzori și alte dispozitive electronice care măsoară și analizează impulsurile electrice, fluxul de sânge al creierului și viteza gândirii, oferind explicații cu privire la modul în care creierul răspunde în diverse situații.

Tehnologia de bază există de ani buni, dar se găsește, de obicei, în dispozitive care pot costa milioane de dolari și necesită ca pacienții să stea liniștiți într-un cadru clinic.

Cercetătorii anticipează utilizarea căștilor pentru a obține o perspectivă clară asupra îmbătrânirii creierului, a tulburărilor mintale, a traumelor, a accidentelor vasculare cerebrale și a mecanicii din spatele experiențelor metafizice anterioare, cum ar fi meditația și călătoriile psihedelice.

Pentru a face progrese pe toate fronturile de care avem nevoie ca societate, trebuie să aducem creierul în mediul online”, spune Bryan Johnson, care a investit aproximativ 110 milioane de dolari – jumătate din banii săi – pentru a dezvolta căștile, iar procesul a durat mai mult de cinci ani.

Johnson este directorul executiv al Kernel, un start-up care încearcă să construiască și să vândă mii, sau chiar milioane, de căști, relativ ieftine, care ar putea rezolva ceea ce au încercat neurologii, informaticienii și inginerii electrici de ani buni.

Căștile, spune el, vor face ca oamenii să-și ia în cele din urmă sănătatea mintală în serios, să se înțeleagă mai bine, să examineze efectele mintale ale pandemiei.

Invenția vine după ani întregi în care oamenii de știință au construit tot felul de teste și dispozitive pentru a ne măsura bătăile inimii, sângele și chiar ADN-ul, dar testele cerebrale rămân rare și costisitoare, limitând cunoștințele noastre despre organul care ne definește cel mai mult.

Realitatea Live

31 Dec. 2025, 15:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Dec. 2025, 15:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția internațională de rating Moody’s a retrogradat ratingul de credit al Budapestei de la Baa3 la Ba1, plasând capitala Ungariei în categoria cu risc ridicat, cunoscută drept „junk”. Mai mult, ratingul a fost pus sub revizuire pentru o posibilă nouă retrogradare, pe fondul riscului crescut de neplată.

Potrivit comunicatului Moody’s, principalul motiv al deciziei îl reprezintă problemele de lichiditate ale municipalității. Agenția avertizează că informațiile disponibile privind poziția de numerar a orașului ridică semne serioase de întrebare asupra capacității Budapestei de a-și onora obligațiile financiare scadente. Evaluarea nu vizează doar contextul politic, ci mai ales disponibilitatea efectivă a banilor necesari pentru acoperirea plăților curente.

Moody’s semnalează, totodată, incertitudini legate de transferurile financiare de la bugetul central, o lichiditate extrem de redusă pentru acoperirea eventualelor goluri de cash și tensiunile persistente dintre administrația locală și guvernul central, factori care ar putea agrava situația financiară a capitalei.

Retrogradarea intervine într-un context politic sensibil, în condițiile în care Ungaria se pregăștește pentru alegeri parlamentare în primăvară, iar partidul de opoziție TISZA este creditat cu un avans în sondajele independente, punând presiune pe cei 16 ani de guvernare ai premierului Viktor Orban. Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, un critic vocal al guvernului, avertizează de mai mult timp că orașul se apropie de insolvență.

Edilul acuză guvernul central că a majorat semnificativ taxele și contribuțiile impuse capitalei, că a reținut fonduri promise și că încearcă să slăbească financiar marile municipalități pentru a le împiedica să devină alternative politice viabile. De cealaltă parte, partidul lui Orban susține că dificultățile financiare ale Budapestei sunt rezultatul unor cheltuieli pe care le consideră iresponsabile.

Un punct central al conflictului îl reprezintă așa-numita „taxă de solidaritate”, pe care Budapesta este obligată să o achite către bugetul de stat. Potrivit municipalității, aceste contribuții au crescut de aproape nouă ori din 2019, anul în care Karacsony a preluat funcția de primar, și au ajuns în prezent la aproximativ o cincime din veniturile capitalei. Autoritățile locale au contestat taxa în instanță, invocând neconstituționalitatea acesteia, în timp ce guvernul o justifică prin necesitatea redistribuirii fondurilor către localitățile mai sărace.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII