Castraveții și ouăle, mai scumpe în luna august! S-au majorat și prețurile la flori

10 Sept. 2021, 13:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Sept. 2021, 13:03 // Actual //  MD Bani

În luna august 2021, comparativ cu luna august prețurile au înregistrat o creștere de 4,64%. Prețul a crescut atât la produsele alimentare (cu 4,64%), cât și la cele nealimentare (cu 4,83). De asemenea, avem majorări și la serviciile prestate populației cu 1,02%.

Prețurile au crescut și comparativ cu luna iulie a anului curent. S-a înregistrat o creștere de 0,33%.

Astfel, în luna august 2021, faţă de luna iulie 2021, au crescut preţurile la castraveți (43,6%), ouă de găină (9,7%), ciuperci proaspete (8,4%), citrice (7,1%), struguri (5,5%), maioneză, muştar, oţet și alte condimente (3,9%), crupe (3,1%), miere naturală de albine (2,1%), brânză de vaci, lapte integral (1,3%) și, respectiv, 1,2%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,0% (în special: carne de porc – cu 1,8%, carne de pasăre – cu 1,6%, carne de vită – cu 1,0%).

Prețuri mai mici față de luna iulie, s-au înregistrat la pepeni verzi și galbeni – cu 44,9%, cartofi – cu 14,4%, fructe de livadă sâmburoase – cu 13,2%, legume – cu 5,7% (în special: tomate – cu 33,4%, legume rădăcinoase – cu 27,1%, usturoi – cu 9,0%, varză, ardei grași, vinete – cu 6,8%, ceapă uscată – cu 6,2%).

Majorări de prețuri sunt și mărfurile nealimentare, printre care flori – cu 13,7%, costume, vestoane, sacouri, rochii, jachete, veste pentru copii (de la 3 la 13 ani inclusiv) – cu 11,2%, pantofi pentru copii (până la 13 ani inclusiv) – cu 8,6%, calculatoare și alte echipamentele de procesare a informaţiei – cu 4,8%, cărbune de pământ – cu 4,3%, articole de papetărie şi desen – cu 3,7%, mobilă și echipamente de uz casnic – cu 3,6%, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței – cu 3,1%, gaz lichefiat, ambalat în butelii – cu 3,0%, benzină – cu 0,5%.

Pentru serviciile prestate populaţiei, în luna august 2021 faţă de luna iulie 2021, au fost înregistrate creșteri de preț la serviciile de reabilitare în instituțiile balneo-sanatoriale – cu 28,7%, asigurările pentru transport – cu 9,6%, serviciile pentru întreţinerea şi repararea locuinţei – cu 8,0%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 4,6%, serviciile de îngrijire personală – cu 3,4%, serviciile medicale – cu 1,5%, serviciile de alimentație publică – cu  1,4%.

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.