Niciunde în Balcani n-am simţit mai apăsător sentimentul inevitabilităţii morţii şi al descompunerii de după ca în Bulgaria. Nici măcar în Bosnia cea ologită de război. Acolo oamenii gustă cu poftă din noua lor viaţă. În Bulgaria nu mai sunt oameni.

În Bulgaria rurală moartea şi degradarea sunt omniprezente. În sate, chiar şi în cele din apropierea marilor oraşe, şiruri întregi de case stau părăsite de-a lungul străzii principale. Obloane trase, lacăte la uşi, perdele în geam, în cazurile fericite. Altfel, locuinţe în paragină, gata să se prăbuşească, camere devastate, grădini năpădite de bălării şi copaci invazivi. Hameiul sălbatic sufocă pomii fructiferi. În Bulgaria rurală, mor până şi bisericile, scrie businessmagaziin.ro.

Mor şi cimitirele – nu mai există morţi care să fie îngropaţi. Satele au fost pline de viaţă odată, mărturie stau pieţele lor mari şi deschise, flancate cu magazine mixte – acum pustii –, căminele culturale şi impozantele clădiri administrative. Oamenii satului sunt doar amintiri, ce te ţintuiesc cu privirea de peste tot, de pe afişele comemorative lipite pe panouri, pe uşi, pe garduri, pe geamurile fostelor magazine, pe stâlpi, prin staţiile de autobuz.

Cei câţiva săteni rămaşi îşi fac de lucru pe la câmp, pe la câte vreo Lada antică, dar încă funcţională, iar când nu au de lucru te privesc curios, pe tine, un străin, din cârciuma sărăcăcioasă ce ţine loc de inima satului.

Devin prietenoşi când te prinzi la joacă cu pisicile care au luat locul oamenilor. Pisicile sunt omniprezente, la fel ca afişele cu feţele morţilor. Noaptea se aud din toate părţile şacalii, făpturi ale singurătăţii, temătoare de oameni. Drumurile pustii, liniştea din sate şi livezile devenite păduri le permit să se apropie. Aceste lucruri se văd foarte bine de pe bicicletă.